Comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger, a declarat într-un interviu pentru „Sueddeutsche Zeitung”, publicat joi, că proiectul Nabucco va fi operaţional în 2018. „Sper că vom lua decizia finală de a construi proiectul în 2010. Şansele ca aceasta să se întâmple sunt mari”, a declarat Oettinger.De asemenea, purtătorul de cuvânt al gigantului energetic RWE a afirmat că proiectul Nabucco ar trebui să fie operaţional în 2014, aşa cum era plănuit. În urmă cu câteva zile, Oettinger declarase că proiectul Nabucco nu este o prioritate pentru Uniunea Europeană, ci mai degrabă proiectul Nord Stream.
RWE este una dintre cele şase companii care deţin părţi egale din gazoduct, pe lângă compania turcească Botas, Bulgarian Energy Holding, Transgaz, MOL din Ungaria şi OMV din Austria. Proiectul prevede construcţia a 3.300 de kilometri de gazoduct care să pornească din estul Turciei spre estul Austriei şi care să traverseze Bulgaria, România şi Ungaria. Construcţia este estimată a începe în 2011 şi urmează a fi finalizată în 2014, iar costurile estimate sunt de 7,9 miliarde de euro.