Conducerea Universităţii a pregătit listele cu studenţii care vor să participe la evenimentul de azi, chiar de acum câteva săptămâni, liste întocmite pe baza semnăturii şi a codului numeric personal.
Azi, Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) al preşedintelui a refăcut listele, iar unii dintre studenţii înscrişi pe listele iniţiale au fost anunţaţi că nu vor avea acces în sala unde va avea loc întâlnirea.
George Simion, liderul grupării “Noii Golani”, a declarat pentru cotidianul.ro că unul dintre cei cărora li s-a interzis accesul este chiar el.
Simion, cunoscut ca studentul care i-a stricat ziua lui Ion Iliescu anul trecut, este acum masterand în Istoria Comunismului în România, în anul al II-lea, la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Interdicţie de la SRI
El ne-a povestit că “după ce ne-am înregistrat pe acele liste pentru a-i vedea personal pe preşedinţii celor două state unde se vorbeşte limba română, din dorinţa de a întreba despre soarta comună a celor două state, am fost anunţaţi telefonic, acum o oră, de către preşedinta Asociaţiei Tinerilor Basarabeni, Olga Bondari, că nu putem avea acces la întâlnire. Motivul: SPP-ul, după ce a înaintat listele SRI-ului, i-a transmis că sunt câteva persoane de pe liste care nu trebuie să intre în interiorul Aulei Magna «Mihai Eminescu» a Universităţii «A.I. Cuza»”.
George Simion spune că nu a încălcat niciodată vreo lege şi susţine că gestul este un abuz al serviciilor de securitate.
Gruparea “Noii Golani” este o organizaţie care se vrea a fi continuatoarea curentului civic studenţesc din Piaţa Universităţii a anului 1990.
Printre altele, Simion mai este cunoscut şi pentru că a impus în mediul suporterilor de fotbal brandul “Basarabia, pământ românesc”, prin care vrea să promoveze, în rândul tinerilor, curentul de solidaritate cu românii de peste Prut.