Pentru că la ultimul meu articol au fost comentatori care au încercat să-l „imaculeze” pe Şerban Cioculescu, ofer pentru arheologie două texte omagiale semnate de acesta.
„(…) Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, primul cetăţean al ţării, ne duce exemplar înainte pe singura cale a omeniei şi a progresului, a păcii şi echităţii, socialismului umanist al vremurilor noastre. (…) Capacitatea secretarului general al partidului, al conducătorului Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste este aceea de a prevedea din timp evoluţia fenomenelor, în conexiunile lor complexe, de a se situa în centrul problemelor, fără teama de a privi în faţă tăişul faptelor, de a acţiona decis şi convingător, în aşa fel să nu îngăduie timpului să ne lase măcar cu un pas în urmă. (…) Omul care a transformat politica într-o ştiinţă este alesul nostru, al tuturor celor care întruchipam cu deplină încredere viitorul”. (Şerban Cioculescu, „Omagiu omului care a transformat politica într-o ştiinţă”, „Flacăra”, anul 29, 20 martie 1980, p. 1)
„(…) Cuvântul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, de la recentul congres al consiliilor populare, de a avea mereu în vedere cine suntem, cui aparţinem, ce vrem, ce ne doare şi ce putem, aşadar şi cum suntem şi cum tindem a fi, se referă la cea mai firească delimitare” şi „atrage atenţia asupra imperativului identităţii, în care citim şi un îndemn la sinceritate, cuprindere şi aprofundare”. (Şerban Cioculescu, „Imperativul identităţii”, „Flacăra”, anul 29, nr. 38, 18 septembrie 1980, p. 15).
