cotidianul.ro vă prezintă o selecție a celor mai amuzante știri din lumea online.
Breaking News Senzațional! Și Exclusiv! Domeniul FlacaraViolet.ro a fost înregistrat azi!
M-am trezit de dimineață, fără pic de energie, cu gândul să înregistrez domeniul FlacaraViolet.ro. Din păcate, cineva – nu doar mai deștept, ci și mai rapid decât mine -, îl înregistrase deja. Chiar azi!, scrie Dragoș Stanca pe blogul său.
BCR și-a deschis sucursală virtuală în Second Life
Banca Comercială Română și-a deschis un sediu virtual pe platforma Second Life, sucursala fiind localizată în centrul Pieței Revoluției din Bucureștiul Virtual, a anunțat marți agenția de relații publice Rogalski-Grigoriu, citată de Hotnews.ro.
Sucursala are un trafic zilnic de peste 250 de utilizatori unici în interiorul sucursalei și de expunere în fața a peste 800 rezidenți care socializează în orașul virtual. De asemenea, programul de educație financiară „Școala de bani”, lansat de BCR anul trecut, va continua și în 2010 și va avea un corespondent 3D în lumea virtuală.
Clădirea BCR din Second Life a fost realizată dupa modelul sucursalelor din realitate, utilizatorii având acces la diverse aplicații automatizate, informații despre promoțiile în curs, la posibilitatea înscrierii în grupul „Școlii de bani” și, în curând, la posibilitatea de a cumpăra L$ (Linden Dolar – moneda proprie din Second Life) prin intermediul ATM-urilor.
Seiful.ro, primul "curs online" pentru spărgători profesionişti, pune la bătaie premii de 2.000 euro
Seiful.ro, primul joc românesc multiplayer în care utilizatorii au nevoie de talent la limba română pentru a se transforma în hoţi profesionişti online, dă startul competiţiei de spart seifuri, începând cu 18 ianuarie, şi pune la bătaie premii de peste 2.000 euro, conform Mediafax.
Userii care intră în competiţie pot câştiga premii precum console Xbox 360 şi Nintendo Wii, DVD-uri cu filme din toate genurile sau marele premiu de 2.000 de euro care se află în Super Seif.
Dezvoltat de echipa de jocuri a MediaPro Interactiv, Seiful.ro este un joc multiplayer, dedicat pasionaţilor de jocuri online şi de limba română şi combină elemente de Scrabble, Monopoly şi Quiz.