Justiţia haitiană intenţionează să îi cerceteze pentru „trafic de copii, răpire de minori şi asociere cu infractorii” pe americanii arestaţi vineri, după ce au încercat să scoată din ţară circa 30 de copii, a anunţat luni procurorul. Din cei zece, numai doi au fost audiaţi luni dimineaţa de un judecător al Direcţiei Centrale a poliţiei judiciare, unde sunt reţinuţi aceştia, a declarat Mazar Fortil, comisar interimar al Guvernului în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul de Primă instanţă din Port-au-Prince, echivalentul procurorului.
"Audierile continuă. Următoarea etapă este inculparea, fiind avute în vedere trei capete de acuzare: trafic de copii, răpire de minori şi asociere cu infractorii", a precizat acesta, adăugând că este prematur de spus dacă suspecţii ar putea fi judecaţi în Statele Unite, scrie Mediafax.ro.