În ultimii ani, doamna Elena Udrea i-a depăşit în celebritate (”imagine” se spune astăzi la Bucureşti), şi chiar fără drept de apel, pe Eminescu, Sadoveanu, Arghezi, Luchian, Enescu şi alte genii naţionale (multe asemenea nume sunt azi doar pseudonime pentru clanuri de interlopi).Toate televiziunile, toate ziarele, Internetul – mai puţin editurile – şi-au adus din plin contribuţia. Dar iată că de curând celebritatea (imaginea) specialistei noastre (în politică, în economie, în media, în turism…) a depăşit graniţele republicii. Ziare din Germania (Bild, Die Welt), Anglia (Sunday Times), Italia (Corriere della Sera) i-au acordat o atenţie ieşită din comun. Dar oare cum de au intuit, aşa, deodată, ziariştii occidentali valoarea ministrului de la Marea Neagră? Explicaţia e la îndemâna oricui. Doamna ministru şi-a descoperit în sfârşit adevărata vocaţie: fondurile europene.
După atâtea peregrinări prin ziarele de scandal, după atâtea afaceri reuşite pe vremea PSD-ului, a PNL-ului, dar mai ales a PDL-ului şi a ubicuului UDMR, cu parcările Dalli, cu RA-APPS şi câţi alţi Petrache, Bittner, Cocoş, şi câte terenuri şi imobiliare vor mai fi fost şi mai sunt încă, doamna Udrea a atins, iată, abia odată cu noua numire în guvernul Boc IV, o dimensiune internaţională. Aşa ca fotbaliştii Chivu, Mutu şi Bănel Nicoliţă. Fondurile europene sunt un domeniu de activitate infinit. Europa bătrână şi sclerozată (un nou Congres de la Viena, un Turn Babel sau un Labirint?) are foarte mulţi bani, iar noi, românii, suntem o naţiune tânără, cu dinţi puternici. De altfel, unul dintre primii mari europeni, prinţul Otto von Bismarck, spunea că „românii nu sunt o naţiune, sunt o profesie“.
O sută de ani mai târziu, doamna Udrea poate confirma pe deplin zisa legendarului cancelar german. Cei care o cunosc bine pe doamna Udrea – de la televiziuni, din presă, din viaţa halucinant revoluţionară a românilor în tranziţie – ştiu că ministrul român va reuşi. Într-adevăr, bugetul ministerului recent atribuit Domniei Sale e un minim pentru brava româncă. Iar colegii Domniei Sale de la Bruxelles – oameni sunt şi ei ! – vor cădea seceraţi de farmecul şi competenţa ministrului dunărean. Asistăm la o conjuncţie fericită: uriaşe fonduri se vor întâlni cu o uriaşă putere de absorbţie, probată în mulţi ani la Bucureşti. Bismarck poate dormi liniştit în mausoleul său. Profunzimea observaţiei pe care a făcut-o el la venirea lui Carol I în România va fi recunoscută de toată Europa.
Desigur, doamna Udrea nu va fi singura în colosala întreprindere de acaparare de fonduri europene rezultată din câştigarea alegerilor prezidenţiale. Va fi ajutată şi de europarlamentarii EBA, Monica Macovei, Gigi Becali, Traian Radu Ungureanu, ca şi de întregul grup român din Parlamentul European. Profesia de român e numai una.
Fără îndoială, concetăţenii noştri plecaţi cu milioanele în Europa nu au avut întotdeauna un comportament principial – au cerşit, au furat, au mâncat lebedele de pe diverse lacuri UE. În multe capitale, noţiunea de român nu mai e un substantiv, ci doar un adjectiv. În campania eroică de absorbire a fondurilor europene, ministrul român se va întâlni, din nefericire, cu prejudecăţi beton.
Într-un articol pe aceeaşi temă (De „profesie“ român, din 2006), însă un articol amar, bântuit de blestemul „gândirii negative“, regretatul Octavian Paler nota că „uneori, mi-am pus problema dacă nu cumva România a devenit un «stat» înainte de a deveni o «naţiune»“. În contextul mai larg al globalizării, guvernanţii postcomunişti de la Bucureşti, în frunte cu Elena Udrea, pot afirma cu mândrie că, deşi nu mai suntem o naţiune, avem un stat, şi deci ale noastre – pardon, ale lor – sunt fondurile europene.
