Mare dezbatere s-a pornit în PNL pe baza a două viziuni de conducere a partidului: una autoritară, de vot pe listă, acţiunea cunoscută drept Moţiune, şi sistemul de alegere a principalelor funcţii pe baza voturilor uninominale. Mai pe şleau, se duce o bătălie între două curente de idei: una autoritată, în care the winer takes it all şi alta democratică, profund liberală, a dreptului fiecăruia de a fi ales.
Ceea ce văd unii drept o luptă între persoane este de fapt o bătălie de idei. Va fi PNL-ul un organism supercentralizat în care şeful va dicta orice portofoliu sau va rămâne un sistem deschis, în care valorile se pot exprima liber? Asta va hotărî Delegaţia Permanentă a Partidului care se va reuni cu o săptămână înaintea Congresului din martie.
Crin Antonescu a preluat din zbor ideea lui Fenechiu, omul care cam lipseşte din istoria recentă a partidului lui Brătianu, potrivit căreia trebuie să se adopte sistemul de listă. Adică, te ascunzi în spatele celui mai popular lider, la ora actuală, şi ai garanţia câştigului, fără dureri sau zbateri la filiale.
O luptă electorală internă imprimă viaţă partidului. Dar când şefului i se pune aura domnească, toţi ciracii fac sluj şi dispare esenţa liberală a conducerii prin “noi, înşine’. Moţiunea a fost introdusă în politica românească prima oară în 1991 când Traian Băsescu a rupt o halcă din PDSR (fostul FSN), creând Partidul Democrat. Ulterior, cel alintat cu apelativul “Petrică, eşti cel mai bun!” avea să fie debarcat de la puterea partidului tot printr-o Moţiune. După pierderea alegerilor de către PNŢCD, în 2000, Victor Ciorbea a câtigat şefia formaţiunii tot printr-un act similar. Oamenii din jurul său, propuşi de el, nu au reuşit să readucă partidul la linia de plutire.
Alegerea sistemului de tip Moţiune ar fi o mare greşeală pentru PNL, un partid arcuit pe libertatea membrilor de a se exprima, de a promova şi de a fi pe poziţii reprezentative. Pluralismul ar fi măcinat, chiar distrus. O astfel de acţiune ar atenta grav la cultura organizaţională şi ar stimula tendinţa, dragă românilor, de organizare într-o mafie de tip clan. “Şeful e bun şi venerat, iar noi ne facem de…banat!” Cam asta ar fi ideea de schimbare a paradigmei organizaţionale, convenabile celor care ştiu să se gudure pe la picioarele şefului, cel mai charismatic la ora actuală şi să se asigure veleitar de o poziţie pe care nu ar lua-o într-o competiţie deschisă.
În bătălia pentru preşedinţie, Viorel Cataramă joacă rolul de sperietoare. Dacă se hotărăşte Călin Popescu-Tăriceanu să candideze, Crin Antonescu n-ar mai ieşi din primul tur. Pentru că există o mare dorinţă în filiale de revenire la putere, sub orice formă.
Între Crin Antonescu şi Ludovic Orban nu există decât o dispută de principii. Unul vrea cu PSD, altul o formaţiune dependentă de sine. Noi înşine, nu poate fi doar un slogan al istoriei. Liberalii vor depăşi momentul şi-şi vor regăsi cu siguranţă cadenţa de principal partid al ţării. Nu numai tradiţia îl recomandă. Ci şi performanţele economice şi stilul de guvernare. Cu toate că, vorba lui Horia Rusu, liderul plecat prea devreme, nu poţi fi băutor de coniac într-o lume a consumatorilor de matrafox.
