Românii, obligaţi să se întoarcă la gătit

În 2009, gospodăriile din România au plătit cu până la 6% mai mult pe bunuri de uz curent, față de 2008, creșterea fiind influențată de nivelul inflației. În primele șase luni ale anului trecut s-a înregistrat o creștere a consumului casnic, într-o valoare mai accentuată decât în aceeași perioadă a anului 2008, principalul factor care […]

În 2009, gospodăriile din România au plătit cu până la 6% mai mult pe bunuri de uz curent, față de 2008, creșterea fiind influențată de nivelul inflației. În primele șase luni ale anului trecut s-a înregistrat o creștere a consumului casnic, într-o valoare mai accentuată decât în aceeași perioadă a anului 2008, principalul factor care […]

În 2009, gospodăriile din România au plătit cu până la 6% mai mult pe bunuri de uz curent, față de 2008, creșterea fiind influențată de nivelul inflației. În primele șase luni ale anului trecut s-a înregistrat o creștere a consumului casnic, într-o valoare mai accentuată decât în aceeași perioadă a anului 2008, principalul factor care a dus la această creștere a fost valoarea mai mare plătită de consumatori pentru coșul zilnic de cumpărături, în creștere de până la 9%, se arată într-un studiu realizat de compania de cercetare de piață Gfk România. 

„După acest prim avânt curajos, în a doua jumătate a anului comportamentul de cumpărare al gospodăriilor a fost unul mai temperat. Creşterea valorii plătite la un act de cumpărare faţă de a doua jumătate a anului 2008 a fost de doar 3%, pe fondul unei uşoare creşteri a frecvenţei de cumpărare”, a declarat Raluca Răschip, director departament Consumer Tracking al companiei.

Cea mai mare creștere a consumului a fost înregistrată la ulei, de aproape 4%, unde prețurile au înregistrat o scădere de până la 24% față de anul 2008. Ceea ce a dus la această creștere este faptul că românii au gătit mai mult în cadrul gospodăriei.

Printe produsele pe care românii și le-au permis în ciuda crizei se numără și cafeaua măcinată și cea prăjită, fiind preferate mai degrabă produsele ambalate decât cele la vrac. „Mai mult decât în 2008, producătorii au susţinut acest consum, prin promoţii axate atât pe valoare adăugată, cât şi pe preţ. Rezultatul s-a tradus într-o frecvenţă de cumpărare mai mare şi, implicit, un consum mai ridicat”, se mai arată în studiu.

Faptul că românii nu au mai ieșit în oraș și au preferat să consume anumite categorii de produse acasă se reflectă și în cazul consumului de bere. Astfel, în 2009, consumul casnic a crescut cu 9%, iar preferințele românilor s-au îndreptat spre berea la PET și cea ambalată la cutie, cel mai des cumpărate.

De asemenea, anul trecut iaurtul a fost unul dintre produsele lactate care s-a bucurat de o promovare intensă, ceea ce a stimulat gospodăriile să consume mai mult. Produsele de pe segmentele de iaurt simplu și cel cu fructe au fost cel mai des consumate, cel de fructe înregistrând o creștere mai mare în volum față de cel cu fructe.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 2.200 de gospodării și au fost monitorizate aproximativ 90 de categorii de bunuri de larg consum.
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.