Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează, în perioada 20 februarie-1 mai, concursul naţional de eseuri şi artă grafică „Familia mea în comunism”, cu premii în valoare de 2.000 de euro, informează reprezentanţii institutului.Concursul, ajuns la ediţia a IV-a, este destinat elevilor din clasele V-XII şi este organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
Acest concurs se înscrie într-un program mai amplu al institutului, prin care se doreşte a se face cunoscută istoria comunismului din România în rândul tinerilor.
Programul are la bază lansarea primului manual de istorie a comunismului din România, în septembrie 2008, cu scopul de prezentare a întregii perioade a regimului comunist din România.
Cele mai bune eseuri vor fi publicate de IICCMER într-un volum, în timp ce desenele cele mai reuşite vor fi prezentate într-o miniexpoziţie. De asemenea, câştigătorii vor fi recompensaţi cu premii în bani.