Jocurile Olimpice de iarnă, găzduite de Vancouver, s-au încheiat duminică seară. Reprezentată de 29 de sportivi care au concurat la nouă dintre cele 86 de probe, România nu a reuşit să obţină nici o medalie, însă, în premieră, a obţinut două locuri 11, la biatlon prin Eva Tofalvi şi la bob pentru două sportive. Delegația României a avut probleme prin accidentarea Violetei Strămăturaru, rănită grav în timpul unui antrenament la sanie, și a lui Edit Miklos, care a ajuns cu elicopterul la spital, după o căzătură în proba de coborâre la schi alpin.
„Accidentul tragic al sportivului din Georgia a afectat psihic sportivii noştri”
Dezamăgit de rezultatele obținute la Jocurile Olimpice, Ioan Apostol, directorul tehnic al Federației de Bob și Sanie, vorbește în interviul acordat pentru cotidianul.ro despre ce-i diferențiază pe sportivii altor țări de sportivii români.
Cum s-au descurcat sportivii noștri la olimpiadă?
Sincer să fiu, sunt dezamăgit, deoarece sportivii noştri nu au concurat la valoarea maximă, din motive mai mult sau mai puţin obiective; am scontat o clasificare a sportivei Raluca Strămăturaru între locurile 15-20, iar echipajul de dublu Chetroiu-Ţăran, între locurile 10-15.
În Cupa Mondială, Raluca s-a clasat pe locul 19, iar sania de dublu pe locul 15 la Winterberg, Germania, şi dacă socotim că la Jocurile Olimpice participă câte 3 sportive, respectiv două echipaje pe naţiune, cu câte unul mai puţin, concurând la randamentul maxim, rezultatele scontate erau posibile.
Există o diferență între sportivii celorlalte țări participante și ai noștri. Și aici mă refer strict la condițiile de antrenament, la resursele de care dispun ceilalți în comparație cu românii. Este aceasta o problemă?
Există o diferenţă între sportivii români şi ceilalți, dar cred că de mentalitate. Cred că întrecerile ar trebui abordate cu mai mult curaj şi încredere în sine. Din păcate şi aici, la Whistler, sportivii noştri au fost preocupaţi să ajungă în siguranţă până jos şi nu au riscat nimic. Se impunea o poziţie pe sanie mai corectă, mai aerodinamică, dar în acest caz câmpul vizual se îngustează; pun prea des picioarele pe gheaţă, iar în virajele cu probleme s-au abordat linii joase, de siguranţă.
De asemenea s-a neglijat pregătirea fizică generală în detrimentul celei specifice pe gheaţă, scăzând randamentul la start. Lotul olimpic de sanie a beneficiat de 4 săptămâni de pregătire la început de sezon şi au participat la toate etapele de calificare.
Oricum e mai puţin decât marile echipe, dar, în general, este echivalentă echipelor care nu deţin pârtie în propria ţară. Probleme mari au apărut însă în luna ianuarie, când, ca şi anul precedent, nu am putut face rost de bani pentru a asigura participarea loturilor noastre la concursuri şi la un stagiu de pregătire, planificat în Park City, Utah, pe o pârtie cu caracteristici asemănătoare celei de la Whistler.
Astfel sportivii noştri au stat acasă aproape 4 săptămâni înainte de a face deplasarea la Vancouver şi din această cauză au avut probleme mari de acomodare în primele antrenamente, cu răsturnări periculoase; în plus, accidentul tragic al sportivului din Georgia a afectat psihic sportivii noştri, care au acordat apoi un „respect” deosebit acestei pârtii, conducând foarte prudent.
Știu că singura pistă de antrenament pentru bob şi sanie este cea de la Sinaia. Cât de performantă este această pistă?
Pârtia de bob de la Sinaia a fost construită în 1975, iar atunci era prevăzută construirea de instalaţii de producere a gheţii artificiale. Din păcate acest lucru nu s-a mai reuşit. Momentan, pârtia arată jalnic, nici nu se mai poate folosi partea superioară, care conferea viteză şi tehnicitate ridicată.
De asemenea, amplasarea pârtiei nu a fost inspirată; situată pe un versant cu faţa spre est, beneficiază de prea mult soare, lucru care duce la topirea rapidă a gheţii. În plus, schimbările climatice din ultima vreme au făcut imposibilă utilizarea ei în ultimii 5-6 ani.
Au existat, de asemenea, pârtii de sanie la Sărmaş, judeţul Harghita, şi la Vatra Dornei, dar acestea au fost distruse de furtuni şi nu au mai fost niciodată refăcute. Clubul Sportiv Şcolar din Petroşani încearcă în prezent să amenajeze cu mijloace proprii o pârtie în Parâng, construită din lemn, la circa 1.700 m altitudine, unde personal am coordonat proiectarea în teren a 4 viraje, dar din cauza resurselor limitate, lucrurile decurg anevoios. Am informaţii că în prezent cele 4 viraje sunt sigure şi asigură un parcurs fluent; deci ar trebui continuată extinderea pârtiei. În caz că demersul nostru va fi încununat de succes, poate vom reuşi amenajarea a astfel de pârtii şi în alte regiuni ale ţării.
Personal cred că în condiţiile economice actuale este calea cea mai accesibilă pentru amenajarea unor pârtii, care să ne asigure condiţiile strict necesare procesului de iniţiere a tinerilor sportivi şi a unei selecţii cât mai obiective pentru loturile de juniori.
Sunt sprijiniți, din punct de vedere financiar, sportivii noștri pentru a participa la o astfel de competiție internațională?
Cea mai mare parte a resurselor financiare provin în urma contractelor anuale încheiate de federație cu Autoritatea Naţională pentru Sport. Suportul venit din partea sponsorilor este relativ scăzut, asigurat în mare parte de foşti sportivi care au reuşit în afaceri sau personalităţi cu care am avut contacte şi au manifestat atracţie pentru aceste sporturi; în urma calificării la Jocurile Olimpice, autorităţi locale, cum ar fi Primăria oraşului Buşteni, sunt interesate de asemenea de procurarea de sănii pentru surorile Strămăturaru, care locuiesc în acest oraş.
De când se desfășoară campionatele naționale de bob şi sanie într-o altă ţară? Acesta este un caz fără precedent.
Am organizat deja a patra ediţie, în decembrie 2009, la Igls, Austria. Au mai fost organizate pe pârtii din Germania, la Königssee şi Winterberg. Dacă la Sinaia vremea ne-a jucat numai feste, am decis să organizăm pe o pârtie care face parte din circuitul mondial.
Astfel dăm ocazia mai multor sportivi să înveţe cu această ocazie pârtiile respective. Practic costurile sunt aceleaşi; fie cheltuieşti bani să îngheţi pârtia în ţară, fie plăteşti acolo pentru coborâri, iar preţurile de cazare sunt chiar mai ieftine decât cele practicate în Sinaia.
Aveți promisiuni că pe viitor se vor investi bani şi în acest sport? Cum supraviețuiește acest sport în România? Pentru că pe lângă pasiune, dăruire şi ambiție mai sunt necesari și banii.
Din păcate, zvonurile sunt sumbre. Un lucru este cert: dacă statul nu va mai susţine financiar, aceste discipline sportive se vor desfiinţa.
Din ce trăiesc sportivii de performanță recunoscuți de Federația Română de Bob şi Sanie?
Aici aţi pus degetul pe rană. Din sportivii legitimaţi la FRBS numai doi sunt angajaţi la cluburile unde activează. Ceilalţi trăiesc din indemnizaţii lunare oferite de cluburi sau federaţie. Aici mă refer la sportivii nominalizaţi la loturi. În zilele noastre este practic imposibil să găseşti un loc de muncă care să-ți permită posibilitatea de a face și sport de performanţă.
Ce vă doriți pentru anul acesta?
Nu ştiu ce mi-aş putea dori în acest moment. Aşteptam şi speram o evoluţie mai bună a boberilor, la Vancouver. Va urma apoi o analiză realistă a evoluţiei sportivilor noştri, să evidenţiem aspectele pozitive şi cele negative, inclusiv ale activităţii noastre, pentru a lua măsurile care se impun.
