Zeci de taxiuri pirat care îşi „au cuibul” în Aeroportul Băneasa, Gările de Nord şi Est din Capitală au fost verificate la sânge de către autorităţi.Peste 50 de sancţiuni şi amenzi în valoare de peste 20.000 de lei au fost date într-o acţiune de amploare la care au participat reprezentanti ai Poliţiei Rutiere, Primăriei şi ANPC.
Deşi nu mai este o noutate faptul că taximetriştrii fără licenţă şi autorizaţii s-au împânzit în tot Bucureştiul, aceştia continuă să iasă în stradă şi să lucreze. „Este mult mai convenabil să continui să lucrez, iar dacă mă prinde garda, asta e. Banii de amendă tot îi scot ”, spune răspicat un taximetrist care şi-a colantat maşina cu semnele unei firme cunoscute.
Pe de altă parte, oamenii legii spun că fac mai multe razii simultan, însă este greu să-i prinzi pe toţi.. „Mergem direct în locaţiile vizate. Îi controlăm, însă revenim după 30 minute, pentru că se anunţă prin staţii şi se împrăştie precum potârnichile”, spun poliţiştii.