În ultimul trimestru al lui 2009, România a înregistrat una dintre cele mai severe contracţii ale economiei din Uniunea Europeană (UE), de 1,5%, cea mai gravă contracţie fiind doar în Letonia, arată datele Eurostat.Nici în trimestrul IV al lui 2009 România nu a reușit să iasă din recesiune, iar situaţia economică s-a înrăutăţit față de trimestrul III, când Produsul Intern Brut (PIB) înregistrase o creştere de 0,1%. Comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2008, economia românească s-a contractat în ultimele trei luni ale lui 2009 cu 6,9%, al patrulea declin la nivelul UE, după Letonia (-17,9%), Lituania (-13,2%) şi Estonia (-9,4%).
La polul opus, cel mai puternic avans l-au înregistrat Estonia (+2,6%), Slovacia (+2%) şi Polonia (+1,2%), iar economiile Germaniei, Finlandei şi Portugaliei au stagnat. La nivelul blocului comunitar, economia s-a comprimat cu 2,3% în trimestrul IV din 2009, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2008, iar economia din zona euro a înregistrat o contracţie de 2,1%.