Doi activişti români pentru drepturile romilor au fost acuzaţi în Marea Britanie pentru o fraudă de 2,6 milioane de lire sterline, prin falsificarea documentelor de angajare a peste 170 de romi, care au putut astfel să revendice ajutorul de şomaj, scrie „The Sun”.Lavinia Olmazu, 30 de ani, şi iubitul ei, Alin Enachi, 29 de ani, şi alţi şase cetăţeni români de etnie romă au fost acuzaţi că au falsificat actele prin care se dovedea că 172 de romi au un loc de muncă sau li s-a făcut o ofertă în acest sens. Pe baza acestora, aceştia obţineau numărul naţional de asigurare în Marea Britanie, ceea ce le permite să revendice beneficiile sociale, în primul rând ajutorul de şomaj. În acest fel, susţine acuzarea, statul a fost păgubit cu 2,6 milioane de lire sterline.
Lavinia Olmazu, militantă pentru drepturile romilor, era implicată într-un program de includere socială a acestei etnii, în timp ce Enachi, mecanic auto, a lucrat ca translator pentru românii care cereau obţinerea numărului naţional de asigurare. Autorităţile britanice s-au sesizat în acest caz, atunci când au observat o creştere semnificativă a numărului de solicitări de ajutor de şomaj din partea romilor. Ulterior s-a dovedit că din 356 de aplicanţi români pentru numărul naţional de asigurare asistaţi de Enachi, 172 au dobândit acte false cu ajutorul acestuia şi al iubitei sale.
Potrivit legilor introduse când România a aderat la UE, imigranţii români nu pot primi numărul naţional de înregistrare în Marea Britanie decât demonstrând că au plătit contribuţia de şomaj.