Greva şi compromiterea anului şcolar au rămas singurele soluţii pentru creşterea calităţii actului educaţional, spune secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu. Banii necesari pentru educaţie se mai pot obţine, însă, doar prin greve şi proteste, spun sindicaliştii. „Suntem hotărâţi. Mergem până la grevă generală şi compromiterea anului şcolar”, a menţionat Constantin Ciosu.Înainte de a trece la fapte, sindicaliştii mai fac o încercare. Mâine, ei se întâlnesc cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, pentru a-i aduce la cunoştinţă problemele grave cu care se confruntă sistemul de educaţie. Dacă nu vor ajunge la nici o înţelegere, sindicaliştii vor declanşa acţiunile de protest. ”Începând cu data de 10 martie, eşalonat pe zile, au loc primele forme de manifestare sindicală care sunt pichetările. În ţară, vor fi pichetate sediile prefecturilor, iar în Bucureşti, vineri 12 martie, între orele 10.30-12.30 sediul Guvernului”, a mai anunţat Constantin Ciosu.
Iluziile profesorilor: protestele vor readuce salariile întregi
Greva şi compromiterea anului şcolar au rămas singurele soluţii pentru creşterea calităţii actului educaţional, spune secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu. Banii necesari pentru educaţie se mai pot obţine, însă, doar prin greve şi proteste, spun sindicaliştii. „Suntem hotărâţi. Mergem până la grevă generală şi compromiterea anului şcolar”, a menţionat Constantin Ciosu.Înainte de […]