Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) va continua, mâine, seria protestelor, între orele 13.00 şi 14.00, când vor picheta sediile prefecturilor din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Călăraşi.Pichetările vor avea loc potrivit calendarului acțiunilor de protest stabilit în cadrul ședinței Colegiului Național al Liderilor FSLI din 10 martie. „De asemenea, S.L.I. Călărași va organiza în data de 18.03.2010, între orele 10.00 şi 12.00, pichetări ale sediilor consiliilor locale din orașele Lehliu și Oltenița", mai precizează reprezentanţii FSLI.
Pichetările în ţară sunt programate până în 2 aprilie. Pentru perioada 12-30 aprilie, FSLI a anunţat pichete la sediul Guvernului şi al Ministerului Educaţiei, iar între 1 şi 15 mai sunt programate mitinguri de protest la nivel central, urmate de depunerea unor plângeri împotriva Guvernului la organismele internaţionale. Între 15 şi 31 mai, sindicaliştii vor face grevă de avertisment.