Transparency International România afirmă, într-un comunicat, „cu profundă îngrijorare”, faptul că pentru a patra oară în rapoartele de verificare pe justiţie România nu a înregistrat evoluţii reale în ceea ce priveşte reformarea sistemului judiciar sau lupta anticorupţie. Singurele elemente de progres reţinute de raportul Comisiei sunt pur statistice sau descriptive, însă nici de această dată nu există o evaluare a impactului măsurilor adoptate sau propuse, se arată în comunicatul Transparency International România.
Mai mult decât atât, simpla bifare a unor condamnări în cazuri de corupţie nu face decât să arate că intervenţiile se concentrează mai curând pe cazuri punctuale decât pe măsuri sistemice de securizare a sistemului anticorupţie.
"Concluziile Raportului CE din acest an indică o situaţie asemănătoare cu cea înregistrată de România în Indicele de Percepţie a Corupţiei 2009, în care pentru prima dată din 2002 România nu a mai înregistrat nici o îmbunătăţire în rezultatele obţinute în lupta împotriva corupţiei. Autorităţile de la Bucureşti, indiferent de culoarea lor politică, răspund criticilor formulate în procesul de monitorizare cu măsuri lipsite de conţinut şi de impact", spune TI – România.
Conform analizei făcute de Transparency International, un caz emblematic în această privinţă este Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională, a cărei nerespectare a dus la deficienţe majore în procesul de adoptare a noilor Coduri. "Abordarea netransparentă a procesului decizional a produs consecinţe similare şi în ceea ce priveşte legea salarizării unice, legea pensiilor sau legea educaţiei, ori în procesul de elaborare şi adoptare a bugetelor locale. Lipsa consultărilor la nivelul societăţii în privinţa unor proiecte cu efecte majore asupra interacţiunilor şi structurilor din societate a dus de aceea la adoptarea unor acte care încă trebuie să-şi dovedească oportunitatea şi adecvarea la realităţile României.”
Criză de personal în sistemul judiciar
După cum se remarcă în analiza CE, de la jumătatea anului 2009, „nu s-a putut nota nici o îmbunătăţire efectivă în ceea ce priveşte situaţia dificilă a resurselor umane în sistemul judiciar”. Protestele judiciare din septembrie au acutizat într-adevăr criza din sistem, însă lipsa acţiunilor concrete şi coerente îndreptate către corectarea politicii de depreciere a statutului profesiei juridice face imposibilă nu numai o îmbunătăţire, ci şi menţine riscul continuării crizei din sistem. Deficitul de personal afectează grav credibilitatea reformelor şi a României în general şi contribuie la reducerea în şi mai mare măsură a competitivităţii României pe piaţa fondurilor publice europene.
Transparency International Romania le recomandă autorităţilor de la Bucureşti să abordeze lupta anticorupţie din perspectiva aplicării de măsuri sistematice şi coerente care să aibă impact real din punctul de vedere al politicilor de prevenire şi combatere a corupţiei. Acestea ar avea meritul de a închide vulnerabilităţile din întregul sistem, în timp ce aplicarea exclusiv a unor măsuri sancţionatorii nu este de natură să conducă la soluţionarea problemelor sistemice cu care se confruntă România.