Operaţia la care a fost supus preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, s-a încheiat după aproape şapte ore, fără incidente intraoperatorii, iar starea pacientului este bună, el rămânând în Secţia Postoperator ATI a Spitalului de Urgenţă Floreasca.Inima a pornit fără să fie nevoie de şocuri, iar pacientul este stabil hemodinamic, potrivit unor informaţii transmise de echipa medicală.
Operaţia a început la ora 10.00 şi s-a încheiat la ora 17.00.
Medicii i-au făcut mai multe bypass-uri, iar în urma operaţiei va fi îmbunătăţită alimentarea inimii cu sânge, informează Mediafax.
Nicolae Văcăroiu a fost operat de o echipă coordonată de şeful clinicii de chirurgie cardiovasculară, medicul Şerban Brădişteanu, pe durata intervenţiei nefiind semnalate incidente intraoperatorii.
Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a fost operat pe cord deschis, în această dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, pentru a i se monta câteva bypass-uri aortocoronariene, el fiind internat în urmă cu câteva zile.