Ancheta CSM în cazul magistraţilor din cazul Voicu va fi gata azi

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Florica Bejinaru, a afirmat că verificările prealabile ale Inspecţiei Judiciare a CSM în cazul celor doi judecători de la instanţa supremă, Florin Costiniu şi Cristian Jipa, magistraţi cercetaţi penal în dosarul Cătălin Voicu, vor fi gata azi.Deşi verificările vor fi finalizate, rezultatul nu va putea fi făcut public, pentru că […]

De cotidianul.ro - Autor

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Florica Bejinaru, a afirmat că verificările prealabile ale Inspecţiei Judiciare a CSM în cazul celor doi judecători de la instanţa supremă, Florin Costiniu şi Cristian Jipa, magistraţi cercetaţi penal în dosarul Cătălin Voicu, vor fi gata azi.Deşi verificările vor fi finalizate, rezultatul nu va putea fi făcut public, pentru că […]

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Florica Bejinaru, a afirmat că verificările prealabile ale Inspecţiei Judiciare a CSM în cazul celor doi judecători de la instanţa supremă, Florin Costiniu şi Cristian Jipa, magistraţi cercetaţi penal în dosarul Cătălin Voicu, vor fi gata azi.Deşi verificările vor fi finalizate, rezultatul nu va putea fi făcut public, pentru că raportul şi concluziile anchetei trebuie aprobate de Secţia Disciplinară a CSM, fapt care va fi realizat abia săptămâna viitoare. Florica Bejinaru a mai spus că, în actuala etapă a cercetării penale, CSM nu are dreptul să dispună suspendarea celor doi judecători, astfel că şi Florin Costiniu, şi Cristian Jipa pot judeca dosare la Curtea Supremă.
Legea nu acoperă astfel de situaţii referitoare doar la faza cercetării penale, legea precizând doar faptul că magistraţii pot fi suspendaţi din funcţie doar odată cu punerea în mişcare a acţiunii penale.

Potrivit preşedintelui Consiliului, CSM a dispus verificarea celor doi judecători înainte să apară în presă dezvăluirile de probe, imediat după ce DNA a comunicat că s-a început urmărirea penală împotriva celor magistraţi.

Florica Bejinaru a mai spus că verificările nu s-au desfăşurat cu rapiditatea pe care şi-ar fi dorit-o, pentru că în cazul acestor verificări era nevoie de anumite probe din dosarul penal, lucru care nu s-a putut realiza.

Efectele colaterale ale dosarului Voicu

Interesant este faptul că Florica Bejinaru, preşedintele nou ales al Consiliului Superior al Magistraturii, este suspendată din funcţie ca urmare a unei acţiuni deschise în contencios administrativ de Mona Pivniceru, preşedinta Asociaţiei Magistraţilor (AMR) din România. Demersul este susţinut şi de preşedintele de onoare al AMR, Viorica Costiniu, soţia judecătorului Florin Costiniu, iar dosarul se judecă la secţia de contencios administrativ, secţie condusă de judecătoarea Gabriela Bârsan.

Gabriela Bârsan este magistratul pe lângă care a încercat Florin Costiniu să intervină pentru rezolvarea favorabilă a dosarului Costel Căşuneanu, la cererea lui Cătălin Voicu. Bârsan este unul dintre martorii acestui dosar, deşi se pare că procurorii fac încă verificări cu privire la implicarea Gabrielei Bârsan în acest caz.
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.