Prima vizită în Gaza a unui diplomat european de mare rang a început cu stângul. În loc de surle și trâmbiţe, Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă al Uniunii Europene, Catherine Ashton, a fost întâmpinat cu lansarea unei rachete spre Israel, soldată cu moartea unei persoane.Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe Tratatul de la Lisabona că diplomația europeană a și pornit într-un tur de forță al Orientului Mijlociu, cu ambițiosul scop de a cataliza procesul de pace între Israel și Palestina. Pe fondul escaladării tensiunilor, care parcă prevestesc o nouă “intifada”, revoltă arabă, Catherine Ashton și-a făcut un debut zdruncinat în arena afacerilor externe, acolo unde este o novice.
Vizita a fost obținută cu mare reticență de la guvernul israelian, care, deși s-a retras din Gaza, controlează în continuare accesul în și dinspre regiune. Ea a fost anunțată ca un adevărat succes diplomatic al UE, având în vedere că nici unui politician străin nu i s-a permis să viziteze Gaza. Acest lucru a fost posibil datorită presiunilor concertate asupra Israelului, atât din partea ONU, cât și a SUA, dar și a multor țări europene, sătule să investească sume astronomice într-un proiect care lâncezește de aproape 30 de ani.
Condiția pe care a pus-o Israelul a fost ca nu cumva înaltul demnitar european să se întâlnească cu reprezentanții partidului Hamas, alesul locuitorilor din Gaza. Hamas este marele adversar politic al partidului Fatah, cel care a dat președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, urmașul lui Yasser Arafat. Luptele interne pentru putere între diversele facțiuni palestiniene sunt extrem de bine exploatate de Israel, care astfel a reușit să evite formarea unei clase politice redutabile în regiunea arabă.
Dar pentru ca pacea să se poată instaura, este nevoie de un stat palestinian funcțional, cu granițe ferme și un guvern capabil. Deși pe hârtie acest lucru e ca și făcut încă din 1993, în realitate, sporul israelienilor în a construi așezăminte dincolo de linia verde de demarcație ONU, chiar cu prețul demolării celor arabe, a adus pe toată lumea la exasperare. În primul rând, pe palestinienii din Ierusalim, care se văd aruncați în stradă. Nemairămânându-le altceva de făcut, au început să arunce cu pietre și sticle incendiare în forțele de ordine. Acest lucru atrage răspunsul ferm al armatei israeliene, iar spirala violenței escaladează invariabil.
Miza pentru israelieni este însuși Ierusalimul, oraș pe care atât ei, cât și viitorul stat palestinian și-l doresc drept capitală. Linia verde de demarcare trece chiar prin mijlocul acestuia, deși nu a fost niciodată respectată. Israeliții nu vor să-l împartă în ruptul capului cu nimeni, considerându-l proprietatea lor sacră și indivizibilă încă de pe vremea lui Moise. Mai punem la socoteală că Orașul Sfânt are o puternică semnificație religioasă pentru cele trei mari credințe monoteiste ale lumii, creștinismul, islamul și iudaismul, fiecare cu doza sa de fanatism, și rezultă un cocteil de toată frumusețea, gata să explodeze oricând.
Vizita doamnei Ashton trimite un semnal puternic. Dacă până nu de mult, Gaza era catalogată de către americani și europeni drept o enclavă de terorism, un pericol pentru umanitate, acum ei încep să-și revizuiască atitudinea. Pe fondul invaziei de acum un an de către forțele armate israeliene, considerată de ONU drept crimă de război, dar și al venirii la putere a lui Obama, cu promisiunea lui de schimbare, precum și al evoluțiilor din interiorul UE, marile puteri pare că își iau mâna de pe acest copil teribil numit Israel, pe care l-au protejat şi l-au susținut în ciuda tuturor năzbâtiilor sale. Acum se pare că toată lumea vrea să rezolve odată și pentru totdeauna situația asta ingrată, pentru că, în timp ce politicienii se întrunesc la reuniuni înalte, cele două popoare trăiesc într-o permanentă spaimă și opresiune.
E greu de crezut că Ashton va rezolva de una singură această chestiune complicată, cu implicații atât de adânci. Înainte de a ajunge în Israel, ea a făcut escală în Egipt, Liban, Siria și Iordania, în speranța că va câștiga suportul statelor învecinate. La începutul săptămânii, ea a participat, la Moscova, la o întâlnire informală a “Cvartetului” – cum sunt numiți cei patru mari jucători internaționali în diplomația din Orientul Mijlociu. Cvartetul este format din UE, reprezentată de Ashton, ONU, reprezentată de secretarul general Ban Ki-moon, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, și secretarul de Stat american, Hillary Clinton. Emisarul său special este Tony Blair, fostul premier britanic.
Nici nu a decolat bine Ashton de pe aeroportul din Tel Aviv că premierul israelian Benyamin Netanyahu a și pornit cu jalba-n proțap la Washington, unde un Obama binedispus după succesul legii asigurărilor medicale i-a reiterat suportul său necondiționat. Așadar, e ceva mai realist să credem că demersul european e mai degrabă o formalitate, care, cine știe, se va solda cu un Premiu Nobel pentru Pace pentru Catherine Ashton, pentru că, nu-i așa, ea a încercat!
