Voicu ar fi purtat o discuţie dinainte stabilită cu finul său ca să arate că banii de la Căşuneanu erau împrumut pentru acesta, susţin procurorii DNA în referatul trimis la Parlament privind avizul de arestare preventivă a senatorului.Potrivit documentului, în 11 decembrie Cătălin Voicu le-a declarat procurorilor că a beneficiat de un singur împrumut de la omul de afaceri Căşuneanu, şi anume 200.000 de euro, bani pe care i-ar fi folosit pentru a-l ajuta pe finul său, Dan Florea Radu. Senatorul Voicu a mai spus că finul său executase reparaţii la un campus universitar din Târgu-Jiu, iar beneficiarul, Ministerul Învăţământului, nu-i achitase contravaloarea lucrărilor. În consecinţă, avea nevoie de bani până îi primea de la minister, informează realitatea.net.
În acelaşi document se arată că, în ziua următoare audierii lui Voicu la DNA, senatorul i-a cerut finului său, prin intermediul altei persoane, să vină urgent la Bucureşti.
Ulterior, susţin procurorii, în 21 decembrie, când Cătălin Voicu a văzut în instanţă că îi sunt interceptate convorbirile telefonice, ar fi încercat să preconstituie probe, printr-o discuţie la telefon cu finul său, care să confirme declaraţia dată de senator la DNA în 11 decembrie.