Analiştii BCR susţin într-un raport că nivelul PIB anterior începerii recesiunii economice va fi atins cel mai devreme în anul 2012. Asta în varianta optimistă. În cea pesimistă e posibil să fie mult mai târziu deoarece 2012 este an electoral.Economia României va creşte în acest an cu 1,9%, potrivit raportului "România – între optimism şi pesimism" publicat de BCR, analiştii instituţiei revizuind astfel estimarea privind creşterea economică din acest an, de la 0,6% cât se estima în decembrie 2009. Lucian Anghel, economistul-şef al băncii, se aşteaptă ca nivelul PIB anterior începerii recesiunii economice să fie atins cel mai devreme în anul 2012. Asta în varinta optimistă, deoarece în cea pesimistă am mai putea aştepta câţiva ani fiindcă 2012 va fi an electoral. În concluzie e nevoie de patru ani pentru a ajunge cu PIB-ul la nivelul mult hulitului mandat Tăriceanu.
Economistul şef al BCR consideră ca este esenţial ca moneda naţională să rămână la nivelul de 4,1-4,2 lei pentru un euro, nivel care ar fi benefic pentru economia României în această perioadă. "O apreciere mai mare a monedei naţionale nu ar fi bună pentru exporturi, în condiţiile în care cererea interna nu este refăcută. Este nivelul optim care nu influenţează în mod negativ inflaţia, menţine locurile de muncă şi susţine exporturile", a spus acesta la prezentarea raportului "România – între optimism şi pesimism".
În ceea ce priveşte inflaţia, analiştii BCR estimează un nivel de 4% pentru finele acestui an, revizuind în scădere estimarea făcută la finele anului trecut, de 4,5%. De asemenea, aceştia prognozează o continuare a creşterii şomajului până la sfârşitul anului. "Ne aşteptăm ca rata şomajului să ajungă la 9,4% până la finalul lui 2010, în condiţiile unei creşteri în prima jumătate a anului, urmată de o aplatizare", a precizat oficialul BCR.
Economistul-şef al BCR a avertizat că dacă guvernul nu reuşeşte să scadă cheltuielile bugetare va avea loc o creştere a taxelor şi impozitelor. "Cât timp creşterea economică va fi sub potenţial, să majorezi TVA înseamnă să amâni revenirea economiei după recesiune. Însă, cât timp nu reuşeşti să reduci cheltuielile, va trebui găsită o sursă de finanţare. Majorarea de taxe ar însemna o decuplare de trendul ascendent al celorlalte ţări", a avertizat Lucian Anghel.