Conducerea RATB caută soluţii pentru reluarea transportului comun în totalitate în Capitală în a doua parte a zilei, după protestul spontan al angajaţilor Regiei, a declarat joi, Gheorghe Aron, director general RATB.Acesta a precizat că Regia nu va face disponibilizări în perioada următoare,veniturile salariilor nu vor fi diminuate, iar sporul de condiţii grele de muncă va fi menţinut, potrivit Agerpres.
"Vreau să găsim soluţii pentru a relua transportul în Bucureşti. Nu este o grevă normală pentru că avem deja negociat contactul colectiv de muncă. Trebuia să iasă pe traseu toate mijloacele de transport în comun. Nu ştiu de ce s-au retras de pe trasee pentru că azi noapte am făcut un inventar de probleme şi stabilisem să reia activitatea şi să nu lucrăm sub presiune. În prezent avem alte posibilităţi de rentabilizare pentru regie şi nu vom disponibiliza personal. Anual circa 300 de persoane pleacă din sistem din diferite cauze", a spus Aron.