Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă privind măsuri de ocupare a posturilor în sectorul bugetar. Prin aceasta se stabileşte că doar 15% dintre posturile vacante pot fi ocupate prin concurs la nivelul ordonatorilor principali de credite.Prin ordonanţa aprobată astăzi, angajările se vor face cu prioritate în acele structuri din ministere care se ocupă cu atragerea şi gestionarea de fonduri europene. Ocuparea posturilor vacante se va face prin aprobarea Guvernului, după ce se va face o centralizare a acestor posturi vacante şi mai apoi se va face o redistribuire a acestor posturi, cu prioritate spre structurile care se ocupă de gestionarea fondurilor europene, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
"Centralizarea se va face la Ministerul de Finanţe, în data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară. Şi bineînţeles, această redistribuire şi ocupare a posturilor se va face încadrându-ne în acel procent de 15%.”
Ocuparea posturilor vacante se poate face având la bază două tipuri de acte normative: Prin memorandum, atunci când se transmit posturi vacante de la un ordonator principal de credite la un altul, şi prin hotărâre de guvern, atunci când se redistribuie aceste posturi vacante, împreună cu fondurile aferente, între bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat.
Scopul Ordonanţei de Urgenţă aprobate astăzi de Guvern este de a rezolva, în primul rând, una dintre priorităţile strategice ale Guvernului, şi anume absorbţia fondurilor europene.