El este considerat evadat şi a fost dat în urmărire naţională.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu au anunţat, vineri, că poliţiştii au fost sesizaţi de Penitenciarul Giurgiu.ș
Bărbatul de 53 de ani era încarcerat pentru viol, distrugere şi lipsire de libertate și se afla în întreruperea executării pedepsei.
Măsura a fost dispusă pentru 3 luni de către Tribunalul Bucureşti. La termenul stabilit nu a revenit însă în penitenciar
El a fost căutat la domiciliul său din municipiul Giurgiu, dar nu a fost găsit
”Serviciul de Investigaţii Criminale s-a sesizat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare, sub supravegherea unităţii de Parchet competentă.
De asemenea, acesta a fost dat în urmărire naţională şi sunt desfăşurate toate activităţile şi verificările specifice în vederea localizării, depistării şi reîncarcerării persoanei în cauză”, au anunţat poliţiştii.
Si pana la urma de ce i s-a acordat intreruperea de trei luni? Se plictisise in inchisoare si avea pofta de vreum viol?
Omu’ si-a amintit ca mai avea ceva de facut in bransa. Orice treaba bine facuta merita o recunoastere si o pedeapsa pe masura.
Asa DA!
Nici nu se putea sa fie un criminal periculos fara sa primeasca un cancediu de 3 luni!
Dacă este periculos de ce i-au dat concediu din temniță? Altă poveste, făcătură! Dac-ar fi fost închis aveau poze fără barbă. Oricum poza pare făcută de hI-A.