Ambasada Rusiei, reacție după ce trimisul Moscovei la București a fost convocat la MAE: Insinuări calomnioase

Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost convocat marți la sediul MAE român pentru a da explicații cu privire la incendiul produs la Carfil Brașov.

Ambasada Rusiei, reacție după ce trimisul Moscovei la București a fost convocat la MAE: Insinuări calomnioase

Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost convocat marți la sediul MAE român pentru a da explicații cu privire la incendiul produs la Carfil Brașov.

În urma chemării ambasadorului Rusiei la sediul MAE, Ambasada Rusiei la București a transmis publicității o reacție oficială. Oficialii instituției critică gestul autorităților române și spun că acuzațiile sunt nefondate.

„Partea română a acuzat fără temei Rusia de organizarea incendiului izbucnit la 14 septembrie la una dintre întreprinderile din Brașov. Desigur, nu au fost prezentate niciun fel de dovezi”, se arată în comunicatul de presă al reprezentanților diplomatici ai Federației Ruse de la București.

CITEȘTE ȘI: Ambasadorul rus, convocat la MAE după dezvăluirile SRI și DIICOT privind rețeaua de sabotaj coordonată de Federația Rusă

Ambasada Rusiei la București: Cinism și ipocrizie politică

Oficialii Ambasadei Rusiei la București susțin că Vladimir Lipaev, trimisul Moscovei în România, a respins toate acuzațiile care i-au fost aduse în timpul convocării sale la sediul MAE român.

„Diplomatul rus a respins categoric insinuările calomnioase pe această temă, subliniind că Federația Rusă nu a planificat, nu a coordonat și nu a desfășurat niciodată acte de sabotaj pe teritoriul României și nici pe teritoriul altor state străine. Acesta a îndemnat partea română să nu atribuie Rusiei stilul și metodele aliatului României, regimul neonazist de la Kiev, al cărui caracter terorist este bine-cunoscut”, mai spun diplomații ruși de la București.

Reacție față de incidentele din Marea Neagră

În comunicarea oficială, reprezentanții diplomatici ai Rusiei în România susțin că Ucraina poartă responsabilitatea incidentelor recente petrecute în Marea Neagră, în apele teritoriale ale României.

„Șeful misiunii diplomatice ruse a calificat tentativele de a pune pe seama Rusiei responsabilitatea pentru incidentele care implică nave maritime în Marea Neagră drept manifestări de cinism politic și ipocrizie. Nu este un secret pentru nimeni că singura sursă de amenințări la adresa siguranței navigației în regiune este Ucraina și complicii săi, care îi furnizează armament. Mai mult decât atât, regimul de la Kiev nu numai că nu își neagă crimele, ci se și mândrește cu acestea”, se mai precizează în comunicatul de presă remis publicității.

Pe de altă parte, în același document oficial se precizează și faptul că Vladimir Lipaev a îndemnat autoritățile române să nu considere Rusia un pericol.

„Vladimir Lipaev a îndemnat partea română să conștientizeze că pericolul pentru România nu îl reprezintă Rusia, ci urmarea docilă a cursului de escaladare impus de vârful birocratic al NATO și al Uniunii Europene, care a pierdut contactul cu realitatea”, potrivit aceluiași comunicat de presă.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.