Universitatea din Bucureşti va organiza cea de-a XI-a ediţie a Târgului Educaţiei, în perioada 16-17 aprilie. Timp de două zile, Palatul Facultăţii de Drept va fi gazda evenimentului în cadrul căruia toate facultăţile Universităţii din Bucureşti, într-o adevărată competiţie a ideilor originale şi a creativităţii, îşi vor prezenta ofertele de studii, pentru anul universitar 2010-2011 şi vor oferi informaţii legate de admitere.
Târgul Educaţiei, unul dintre cele mai importante evenimente de pe piaţa marketingului educaţional, este organizat anual, începând cu anul 2000. Ediţia precedentă a Târgului a atras aproximativ 20.000 de vizitatori din toată ţara, interesaţi de oferta educaţională a Universităţii din Bucureşti şi de oferta de carte prezentă. În cadrul Târgului, vizitatorii vor participa la întâlniri cu studenţii şi profesorii facultăţilor, vor primi informaţii complete despre facultăţile Universităţii din Bucureşti.