Mihail Gorbaciov a declarat miercuri la Bucureşti, în prezenţa fostului preşedinte Ion Iliescu, că soţii Ceauşescu nu trebuiau împuşcaţi „ca nişte animale”, indiferent cât de grea era situaţia în România.Un asemenea gest nu poate fi acceptat", a spus Gorbaciov, cunoscut pentru antipatia pe care a avut-o faţă de fostul dictator român. Părintele perestroikăi a apreciat însă libertatea de exprimare şi democraţia pe care au adus-o evenimentele din decembrie ’89.
Ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, a declarat miercuri că s-a hotărât să revină în România – pentru prima oară de la căderea lui Ceauşescu – pentru că la anul împlineşte deja 80 de ani şi a vrut să-l întâlnească pe fostul preşedinte (aluzie la Ion Iliescu – n. red.), informează realitatea.net.
"Am vrut să mă întâlnesc cu fostul dumneavoastră preşedinte, pe care l-am cunoscut de mult timp", a spus Mihail Gorbaciov la sosirea pe Aeroportul Băneasa din Bucureşti.