Toată lumea se agită pe seama deciziei Curţii Constituţionale a României. ANI, instrument de intervenţie în fenomenul corupţiei, a fost lăsată fără obiectul muncii. Comicul situaţiei vine de la faptul că decizia CCR are la bază o enervare a unei doamne călcate pe bombeu şi sancţionate de conducerea ANI. De unde se vede că nu-i frumos să-ţi arăţi muşchii pe seama nimănui, mai ales dacă nu ai dreptate şi nu ştii pe ce stai. Nu pot să-i reproşez absolut nimic acestei doamne, chiar dacă nu-mi place. Încercarea ei de a lupta cu o instituţie atât de gomoasă mă face să o privesc cu toată consideraţia, chiar dacă demersul ei ne lipseşte de accesul la învârtelile demnitarilor români. Găseam rezultatele fraudelor sub semnătura olografă a făptuitorilor.
Juridic vorbind, efectele ANI au fost totuşi nule. A cheltuit bani de la buget fără a crea măcar premisa ca un singur leu furat să se întoarcă la cetăţean. Singurul folos real s-a limitat la presă. Din declaraţiile de avere, jurnaliştii le arătau românilor cum creşteau averile parlamentarilor şi ale miniştrilor. Ca ale altora în 10-20 de ani. Dar dincolo de spectacolul presei, pauză totală. Nu s-a mai întâmplat nimic. ANI n-a făcut decât să pună furtunul cu lături pe diverşi adversari ai puterii. Şi să joace o telenovelă a anticorupţiei pentru Uniunea Europeană.
Să nu uităm că în săptămânile trecute DNA a făcut acelaşi lucru. Le-a plasat jurnaliştilor obedienţi puterii un set de stenograme şi a provocat un linşaj mediatic al unor personaje. Ne plângem prea repede de modificările ce privesc ANI şi uităm că operaţiunea DNA este de o gravitate extremă şi reclamă o cercetare din partea unei comisii parlamentare. O instituţie a statului într-un caz aflat în curs de cercetare a pus la cale o campanie mediatică.
Pentru o asemenea faptă, Daniel Morar ar trebui să demisioneze. Acelaşi lucru este valabil şi pentru şeful ANI, Cătălin Macovei. Şi în acelaşi stil a lucrat şi CNSAS, lăsând mereu să scape spre mass-media file, documente sau dosare din trecutul unor adversari politici ai puterii.
Măcar oamenii mai în vârstă ar trebui să recunoască stilul. Aşa lucra Securitatea. Cu mare abilitate elimina adversarii regimului. Îi compromitea, îi ştampila cu semnul întrebării şi-i scotea din joc. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum. Cele trei noi instituţii menite a veghea la puritatea democraţiei româneşti au fost preluate de oamenii aceluiaşi sistem. Şi sunt folosite din plin doar împotriva adversarilor politici şi pentru apărarea moţului din vârful piramidei. Iată de ce nu plâng după ANI. Şi nici după celelalte două (dacă într-o bună zi s-o găsi cineva care să le poarte sâmbetele).
Decât instrumente cu care un maimuţoi să-şi chinuiască adversarii, mai bine fără!
