Luminile pietrelor

Luni, 19 aprilie, la ora 19.00, va avea loc, la Accademia di Romania din Roma, în prezenţa autorilor, manifestarea cu titlul “Le luci delle pietre”/ “Luminile pietrelor”: o călătorie printre poezii şi fotografii cu Dinu Flămând şi Savina Tarsitano. Vor fi prezentate fotografii realizate de Savina Tarsitano şi două volume de poezii semnate de Dinu […]

De cotidianul.ro - Autor

Luni, 19 aprilie, la ora 19.00, va avea loc, la Accademia di Romania din Roma, în prezenţa autorilor, manifestarea cu titlul “Le luci delle pietre”/ “Luminile pietrelor”: o călătorie printre poezii şi fotografii cu Dinu Flămând şi Savina Tarsitano. Vor fi prezentate fotografii realizate de Savina Tarsitano şi două volume de poezii semnate de Dinu […]

Luni, 19 aprilie, la ora 19.00, va avea loc, la Accademia di Romania din Roma, în prezenţa autorilor, manifestarea cu titlul “Le luci delle pietre”/ “Luminile pietrelor”: o călătorie printre poezii şi fotografii cu Dinu Flămând şi Savina Tarsitano. Vor fi prezentate fotografii realizate de Savina Tarsitano şi două volume de poezii semnate de Dinu Flămând: “Umbre şi faleze” (Ed. Brumar, Timişoara, 2010) şi antologia de poezii “La luce delle pietre” (2009), publicată de Editura Palomar (Bari), ilustrată cu interpretări fotografice aparţinând Savinei Tarsitano şi tradusă în limba italiană de prof. Giovanni Magliocco.

Artista italiană Savina Tarsitano şi poetul român Dinu Flămând s-au cunoscut în 2005 în timpul unei rezidenţe artistice la Fondazione Bogliasco în Liguria. Atunci s-au născut umbrele Savinei, mai apoi numite icoane din haos. Savina Tarsitano mărturiseşte că ideea de a folosi rocile şi zidurile de piatră ca spaţii pe care să proiecteze umbra unui corp uman s-a născut din convingerea că umbrele sunt formele cele mai potrivite pentru că sunt adevăraţi “măsurători ai luminii” care vorbesc despre timp şi despre scurgerea lui. Expoziţia de fotografii a Savinei Tarsitano rămâne deschisă publicului până în 6 mai a.c. în Sala de Expoziţii a Accademia di Romania.

Poetul Dinu Flămând, care trăieşte din 1980 la Paris şi este redactor la radio France Internationale, este bine cunoscut lumii literare occidentale. Antologia bilingvă “La Luce delle pietre” propune o selecţie de poezii din a cea de-a doua etapă de creaţie a poetului, în care se înscriu şi splendidele viziuni mediteraneene din ciclul “Umbre şi faleze”. Luni seară, vor lua cuvântul ambasadorul Karl-Erik Norrman (secretar general în cadrul Parlamentului European al Culturii), prof. Pasquale Pesce (Fondazione Bogliasco), prof. Giovanni Magliocco (Univ. degli Studi di Bari, Facoltà di Lingue e Letterature Straniere), Carlo Gallerati (galerist). Evenimentul a fost realizat în colaborare cu Galleria Gallerati (Roma), cu Editura Palomar (Bari) şi sub patronajul Fondazione Bogliasco (New York).
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.