Blocat pe un aeroport din New York din cauza norului de cenuşă care planează deasupra Europei, prim ministrul Norvegiei, Jens Stoltenberg, şi-a folosit gadgetul Apple pentru a-şi guverna ţara. Când premierul Norvegiei, Jens Stoltenberg, s-a văzut blocat la sol pe aeroportul din New York, în urma norului de cenuşă vulcanică islandez care a paralizat spaţiul aerian european, şi-a deschis iPad-ul şi a început să se ocupe de treburile ţării pe care o conduce de la distanţă, informează CNN.
Oficialii norvegieni au postat pe Internet o fotografie cu premierul Stotelnberg în timp ce-şi folosea gadgetul Apple, pe care au intitulat-o "Primul ministru lucrează în aeroport". "Am la dispoziţie mijloace foarte bune de comunicare, ce îmi permit să stau permanent în legătură cu miniştrii Cabinetului. În prezent în Norvegia se desfăşoară o activitate febrilă, ca urmare a consecinţelor pe care le-a avut erupţia din Islanda", a declarat Stotelnberg pentru CNN.
"E normal ca un prim ministru să se deplaseze în afara ţării, iar călătoria de faţă nu reprezintă ceva deosebit, în afara faptului că s-a prelungit mai mult decât era programat. Am acces la Internet, vorbesc la telefon, am la dispoziţie şi un iPad", a precizat premierul norvegian.
Ca mulţi alţi călători imobilizaţi pe diverse aeroporturi, Stoltenberg a încercat să găsească rute alternative pentru a ajunge acasă. Astfel, el a prins în cele din urmă un zbor spre Madrid, de unde urmează să se îndrepte spre Norvagia cu maşina. "Mă tem că voi ajunge acasă abia sâmbătă", a estimat premierul.