Examenul de evaluare a competențelor digitale care va fi suținut de elevii de clasa a XII-a, în perioada 19-29 aprilie, nu se va putea desfășura în ziua de 22 aprilie din cauza grevei profesorilor. Astfel că cei 30.976 de elevi care s-au înscris să susțină examenul pe 22 aprilie nu vor putea da bacalaureatul.Federaţiile sindicale din învăţământ au anunțat, încă de săptămâna trecută, ziua de grevă generală de pe 22 aprilie. Aceștia au reanalizat problemele din sistem, privind sumele insuficiente pentru cheltuielile de personal, ordonanţa de reducere a posturilor şi legea educaţiei. De asemenea, acestea recomandă profesorilor să nu participe la examenele naţionale.
Pentru prima oară în istoria postdecembristă a bacalaureatului, examenul se desfăşoară în interiorul anului şcolar, şi nu la sfârşitul acestuia. După evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română, respectiv limba şi literatura maternă, începând de mâine, 19 aprilie, şi până joi, 29 aprilie, va avea loc proba D, din cadrul examenului de bacalaureat – evaluarea competenţelor digitale.
Pentru susţinerea ei s-au înscris 212.088 elevi, repartizaţi în 1.411 centre de examen. Pe zile a fost stabilit următorul desfăşurător: 19 aprilie – 47.619 candidaţi, 20 aprilie – 46.072 candidaţi, 21 aprilie – 40.457 candidaţi, 22 aprilie – 30.876 candidaţi, 23 aprilie – 20.593 candidaţi, 26 aprilie – 12.380 candidaţi, 27 aprilie – 7.693 candidaţi, 28 aprilie – 4.272 candidaţi şi 29 aprilie – 2.207 candidaţi.
Sindicaliștii din educaţie au anunțat, însă, că examenul de bacalaureat de luni, la proba de competenţe digitale, ar putea să fie boicotat. Comisia de evaluare a competențelor de la Colegiul Național "Calistrat Hogaș", din Tecuci, a hotărât boicotarea examenului de mâine, informează „Adevărul”.
Constantin Ciosu, președintele Federației Educației Naționale, a spus că joi, 22 aprilie, activitatea școlară va fi întreruptă în toate unitățile de învățământ. "În această zi nu va fi susținut examenul de bacalaureat. Nu excludem boicotarea anului școlar, dacă nu vom ajunge la o concluzie cu guvernanții", a mai spus Ciosu.