Aeroporturile Otopeni, Băneasa, Oradea, Craiova, Baia Mare, Satu Mare, Sibiu şi Cluj Napoca s-au redeschis de la ora 15.00, după ce în această dimineaţă la ora 09:00 s-au redeschis aeroporturile din Timişoara şi Arad.Luni dimineaţă la ora 09:00 s-au redeschis aeroporturile din Timişoara şi Arad. Totuşi, nu toate destinaţiile aeriene sunt disponibile. Astfel, la Timişoara pot pleca curse spre Spania, Franţa, Italia, Grecia, Bulgaria şi Turcia."Se poate zbura de pe aceste aeroporturi în acele destinaţii unde avem aeroporturi deschise. În plan extern, trebuie să se verefice destinaţia pentru a se şti dacă se poate operaţiona zborul. După datele noastre, în acest moment, există destinaţii deschise cu Portugalia, Spania, Franţa, Turcia, Grecia, Egipt şi SUA", a declarat Emil Boc.
De asemenea, există posibilitatea să devină operaţionale, până mâine dimineaţă la ora 7, şi aeroporturile din Târgu Mureş, Iaşi, Bacău, Suceava, Tulcea şi Constanţa, dar acestea rămân momentan închise. O decizie în acest sens va fi luată şi comunicată în cursul acestei seri, a anunţat primul ministru.
Premierul Emil Boc şi directorul ANM, Ion Sandu, au dat asigurări că în următoarele zile norul vulcanic nu va fi un pericol nici pentru calitatea aerului, nici pentru traficul aerian."În următoarele două zile nu vor fi depăşiri ale concentraţiilor de poluanţi la sol, deci nici în următoarele două zile nu se impun recomandări referitoare la sănătatea populaţiei", a anunţat premierul Emil Boc la finalul reuniunii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit astăzi la Palatul Victoria, pentru a pentru analiza impactului asupra României al norului de cenuşă produs de erupţia vulcanică din Islanda.