În primul trimestru peste 240.200 de conturi au fost blocate cu 33% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, arată date Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).Fiscul încearcă să forțeze și contribuabilii cu datorii mici la stat să-și plătească debitele, prin blocarea conturilor bancare și sechestre pe bunuri, în condițiile în care veniturile la buget scad fără ca autoritățile să aibă capacitatea de a reduce și cheltuielile în același ritm, arată Ziarul Financiar.
Valoarea medie a creanțelor datorate de un debitor al cărui cont a fost blocat este de circa 12.000 de lei. Cea mai mare parte din creanțele pe care statul le are de recuperat sunt restanțe aparținând companiilor. Creanța minimă pentru care poate fi impusă o măsură asiguratorie este de 100 de lei în cazul persoanelor fizice și de 500 de lei în cazul companiilor.
Procedura de executare silită prin poprire a conturilor bancare ale contribuabililor cu datorii nestinse este o metodă mult mai ușor de implementat de către autorități, în comparație cu procedura de executare silită a bunurilor (mobile și/sau imobile) deținute de contribuabili, ușurând astfel sarcina Fiscului ce nu mai are nevoie să valorifice bunurile respective, valorificare ce ar presupune desfășurarea unor proceduri din partea autorităților fiscale și ar necesita un timp uneori destul de îndelungat.
În 2009, conturile a aproape 894.000 de contribuabili au fost blocate pentru că aceștia înregistrau datorii nestinse la buget.