Tarom, Romatsa şi aeroporturile Otopeni şi Băneasa au avut pierderi de aproape 5 milioane euro, de joi până luni, din cauza norului de cenuşă vulcanică, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) Marin Anton."Ultima statistică arată că Tarom a înregistrat de joi până luni inclusiv pierderi de 3 milioane euro, Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (Romatsa) – de 1 milion euro, iar cele două aeroporturi Otopeni şi Băneasa – de 800.000 euro", a spus Marin Anton.
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii declara sâmbătăcă restricţiile de zbor impuse din cauza norului de cenuşă aduc companiilor româneşti de stat pierderi de până la 2 milioane euro zilnic, cele mai importante fiind înregistrate de operatorul de zbor Tarom, cu pierderi de circa 1,1 milioane euro pe zi.