Fabrica Nokia de la Jucu şi-a închis astăzi porţile şi a oprit producţia de telefoane mobile din cauza lipsei de materiale, cauzată de oprirea traficului aerian din ultimele trei zile.Potrivit unor surse din companie, citate de către citynews.ro, tot din cauza norului de cenușă, fabrica Nokia de la Jucu a operat ieri la jumătate din capacitate. Oficialii Nokia nu au făcut declaraţii pe marginea acestei ştiri.
Nu se cunoaşte perioada în care producţia este sistată şi nici pierderile pe care Nokia le înregistrează în urma încetării producţiei.
În luna februarie a acestui an, Nokia avea 1.600 de angajați pe perioadă nedeterminată şi 500 pe perioadă determinată. Salariul mediu în fabrică este de 1.200 de lei.