În România, ambulanţa vine greu. Nu de puţine ori, pacientul nu a mai apucat să fie consultat de medic. În prezent, în Capitală, există o ambulanţă pentru fiecare 17.000 de locuitori. În acest sens, la începutul lui martie, PSD a cerut Ministerului Sănătăţii reformarea sistemului, astfel încât, la fiecare 4.000 de locuitori să revină o ambulanţă.
“Sistemul public de sănătate din ţara noastră are multe neajunsuri, printre care, asistenţa medicală publică de urgenţă. Mai concret, am avut în vedere multiplele incidente şi cazuri raportate, în urma cărora pacienţii au avut de suferit din cauza timpului îndelungat de reacţie a serviciului de ambulanţă la apelurile primite. Uneori, aceste întârzieri au avut repercursiuni grave care au condus chiar la deces”, susţine deputatul PSD, Nicolae Bănicioiu.
Potrivit acestuia, dacă în Bucureşti revine o ambulanţă la 17.000 de locuitori, în ţară situaţia este şi mai gravă. Astfel, la nivelul Capitalei, la 2 milioane de persoane, numărul de ambulanţe este de 119.
De exemplu, în judeţul Teleorman, la o populaţie de 453.000 de locuitori, revine un număr total de 31 de ambulanţe.