Pe 26 aprilie se împlinesc 24 ani de la cel mai mare dezastru nuclear care a produs 7.000.000 de victime, iar acţiunea va fi realizatã de grupurile locale de voluntari.
Comemorarea va avea loc în Bucureşti, Alba-Iulia, Iași, Bacãu, Bistrița, Arad şi Cluj-Napoca. Voluntarii și activiștii Greenpeace România vor afișa bannere cu mesaje tematice: „Cernobîl: 7.000.000 de victime azi”, „2050: Europa 100% energie verde”, și altele.
Pe 26 Aprilie 1986 a avut loc accidentul de la Cernobîl, din Ucraina, iar în timpul dezastrului au murit 56 de oameni şi aproape 600.000 au fost expuşi la un nivel ridicat de radiaţii.
Contaminarea radioactivã s-a rãspândit cãtre regiuni îndepãrtate precum Laponia sau Scoţia. Sute de mii de oameni din regiunile afectate au fost nevoiţi sã-si pãrãseascã casele, în urma accidentului înregistrându-se niveluri mari de radiaţii chiar în regiuni precum Scandinavia, Marea Britanie, Munţii Alpi sau Grecia.
Morţi premature
Numãrul exact al deceselor provocate de accidentul de la Cernobîl nu va putea fi niciodatã cunoscut, dar se estimeazã cã depãseste 90.000. Fostul secretar al Naţiunilor Unite, Kofi Annan, a spus la cea de-a douãzecea aniversare a accidentului, „Şapte milioane de oameni suferã încã în fiecare zi”. Trei milioane de copii au nevoie de tratament şi mulţi mor prematur.
Studii recente aratã cã, folosind tehnologia disponibilã azi, pânã în 2050, cererea totalã de energie din Europa și nordul Africii ar putea fi acoperitã numai din surse regenerabile.
Greenpeace promoveazã sursele alernative de energie, în detrimentul celor convenționale, bazate pe combustibili fosili. În present, ONG-ul desfãșoarã o campanie împotriva energiei nucleare, paralela cu o campanie de informare privind beneficiile energiei regenerabile.
În acest scop, activiştii au lansat o petiţie on-line împotriva construirii de noi reactoare nucleare în ţara noastră.