Reporterul cotidianul.ro a stat de vorbă cu Căpitanu, omul care trăieşte viaţa printr-un zbor cu parapanta, un sport extrem, însă foarte puţin promovat în România.
„Am visat de copil să zbor”
Pasiune şi adrenalină la sute de metri înălţime. Cam aşa ar putea fi descris zborul cu parapanta pentru mulţi iubitori de sporturi extreme. Pentru Căpitanu însă, parapanta înseamnă viaţa trăită într-o libertate totală.
– Cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru adrenalină, sau, mai bine zis, pentru zborul cu parapanta?
– Adrenalina am cunoscut-o şi înainte de a zbura cu parapanta. Însă parapanta este ceva deosebit. Am visat de copil să zbor. Am făcut liceul de Marină, deşi voiam la Aviaţie. Aveam un prieten care făcea sportul ăsta şi eram fascinat. Într-o zi am stat jumătate de oră să văd care sunt mişcările de bază şi cum se manevrează. I-am cerut parapanta să zbor şi eu, fără să stau prea mult pe gânduri. Şi ce crezi? S-a supărat pe mine, fiind ferm convins că eu ştiam dinainte să zbor.
– Parapanta a fost primul sport extrem de care ai fost pasionat?
– Parapanta este mai mult decât o pasiune. Însă îţi spuneam că am cunoscut adrenalina şi înainte de a zbura. Şi asta pentru că am făcut peste 20 de ani de motociclism de performanţă. Înainte am „zburat” cu motocicleta.
– Înseamnă că ai ceva premii în palmaresul tău ca motociclist de performanţă.
– O, da. Însă nu-mi stă în fire să-mi fac public palmaresul, iar cei care mă cunosc ştiu asta.
– Am observat că eşti o persoană plină de modestie, însă pentru cititorii noştri care vor să te cunoască cât mai bine, dă-mi câteva exemple.
– Cvadruplu campion naţional la motociclism speedway, participări la campionatele europene şi calificări la campionatele mondiale.
– Cât de cunoscut şi promovat este în România zborul cu parapanta?
– Cunoscut este. De către piloţi, împătimiţii de sporturi extreme şi să nu uităm tinerii care în ultimii ani au încercat senzaţiile tari şi care vor să încerce tot mai multe sporturi extreme. Drept dovadă, ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Zbor şi Sport Extrem a avut mii de vizitatori. Mulţi dintre ei, veniţi de la câteva sute de kilometri, m-au întrebat unde ar putea să facă cursuri de zbor cu parapanta. Pe câţiva i-am luat la câte un zbor demonstrativ şi toţi s-au arătat mai mult decât încântaţi. Însă dacă vorbim despre promovare, aici avem o problemă. Ca şi în alte sporturi practicate în România, nu sunt suficienţi bani. Sportivii suportă costurile pentru echipament, întreţinere ori deplasări. Deşi se participă la concursuri internaţionale şi practic sportivul reprezintă ţara, federaţiile nu acordă prea mult sprijin. Asta se întâmplă şi în sportul de zbor cu parapanta.
– Ştiu că te pregăteşti pentru Campionatul Mondial de Zbor cu motoparapanta. Este prima ta participare?
– Nu, am mai participat şi în 2008 la Metz, Franţa, când alături de 326 de piloţi din lume am intrat în Guinness Book pentru faptul că toţi am zburat în acelaşi timp. Am decolat printre primii şi am ajuns printre primii. Cursa a fost de peste 300 de kilometri, din Metz şi până în Luxemburg. Însă din păcate atunci au murit patru piloţi, pentru că s-au ciocnit între ei. Din cauza plafonului de nori care era jos nu s-a zburat mai sus de 800 de metri, căci altfel ar fi fost afectată funcţionarea motorului. În plus, în momentul decolării, vântul bătea foarte puternic. La Campionatul Mondial din 2008 am zburat cu o motoparapantă aflată în testare, a unui producător polonez. Azi sunt cele mai performate şi căutate motoare pentru parapantă.
– Nu ţi-a fost frică să zbori cu un motor aflat în testare?
– Ţinând cont că sunt pilot de teste, nu. În plus, cunoştinţele de mecanică mă ajută foarte mult, şi împreună cu experienţa de zbor fac şi corecţie la proiectarea şi construcţia motoarelor pentru parapante.
– Revenind la participarea de anul acesta la Campionatul Mondial.
– Da. Am primit invitaţie din partea organizatorilor să particip. Se va ţine tot în Franţa, la Basse-Ham, în perioada 25-27 iunie. Trebuie să strâng bani pentru taxa de înscriere, care este de 1.500 de euro. În rest, suport eu tot. Transport, echipament. Deşi, ţinând cont că toţi piloţii vin acolo cu echipament nou-nouţ, aş vrea să reuşesc să-mi iau un combinezon, o cască şi o staţie de emisie-recepţie noi, care mă mai costă 1.500 de euro.
Singurul sponsor care mi-ar plăti o parte din taxa de înscriere este o firmă ungurească care mi-a pus condiţia să particip pentru Ungaria, chiar dacă şi ei au piloţi buni. Eu îmi doresc să zbor pentru România, însă nu am nici un sprijin. Federaţia nu are bani.
– Ce proiecte ai pentru viitor?
– Vreau să fac turul României cu motoparapanta. Să plec din Moldova până în Deltă, apoi din Deltă până în Capitală, apoi spre Timişoara-Maramureş şi din nou spre Moldova. Ne permitem să oprim la o benzinărie să alimentăm şi să decolăm. Vreau să mă implic în continuare în proiecte benefice culturii şi sportului românesc. Conduc Clubul Sportiv Motoflyro, care sprijină educaţia copiilor. Ei au nevoie de sport, de mişcare fizică, să interacţioneze cu natura.
Avem o ţară extraordinar de frumoasă. Îmi doresc să le arăt tuturor că se poate face turism şi în România şi că este bine să-ţi cunoşti ţara. Mai mult, sporturile extreme ar putea fi de ajutor în promovarea turismului de la noi din ţară.
