Stroe: În România ar putea intra încă un constructor de automobile

România are potenţial, din toate de punctele de vedere, pentru a atrage încă un producător de automobile, al treilea, şi chiar sunt perspective şi semnale în acest sens, a declarat, marţi, preşedintele ACAROM, Constantin Stroe.

De cotidianul.ro - Autor
Stroe: În România ar putea intra încă un constructor de automobile

România are potenţial, din toate de punctele de vedere, pentru a atrage încă un producător de automobile, al treilea, şi chiar sunt perspective şi semnale în acest sens, a declarat, marţi, preşedintele ACAROM, Constantin Stroe.

„Intrarea pe piaţă a unui nou constructor nu va afecta poziţia Dacia, exemplu fiind prezenţa Ford, care, din contră, stimulează industria auto locală”, a afirmat Stroe.

Stroe este preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) şi vicepreşedinte la Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile şi la Automobile Dacia.

În România sunt prezenţi doi producători auto, respectiv companiile Automobile Dacia, controlată de grupul francez Renault, şi Ford România, deţinută de constructorul american Ford, cu o unitate de producţie la Craiova.

Mercedes-Benz a luat în calcul, în 2008, construcţia unei fabrici de automobile în România, însă a preferat să investească în Ungaria. Tot atunci PSA Peugeot Citroen şi Mitsubishi au analizat varianta deschiderii unei uzine de motoare, respectiv a unei unităţi de producţie a componentelor auto, însă aceste planuri nu s-au concretizat.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.