Prin Legea educaţiei, cazarea în căminele studenţeşti s-ar putea dubla

Chiar dacă săptămâna trecută o mare parte dintre studenţi au participat cot la cot cu profesorii la greva de pe 22 aprilie, se pare că au rămas la fel de nemulţumiţi. Aceştia sunt de părere că actuala Lege a educaţiei nu ia în calcul prevederile propuse de aceştia, printre care se numără subvenţiile pentru cămine, alegerea rectorului sau finanţarea învăţământului privat.

De cotidianul.ro - Autor
Prin Legea educaţiei, cazarea în căminele studenţeşti s-ar putea dubla

Chiar dacă săptămâna trecută o mare parte dintre studenţi au participat cot la cot cu profesorii la greva de pe 22 aprilie, se pare că au rămas la fel de nemulţumiţi. Aceştia sunt de părere că actuala Lege a educaţiei nu ia în calcul prevederile propuse de aceştia, printre care se numără subvenţiile pentru cămine, alegerea rectorului sau finanţarea învăţământului privat.

Studenţii sunt în continuare nemulţumiţi de articolele din Legea educaţiei. O problemă îngrijorătoare a studenţilor se referă la subvenţiile pentru căminele studenţeşti. „În Legea educaţiei se specifică că subvenţiile caminelor şi cantinelor nu vor mai fi suportate de minister, ci de universităţi, numai dacă vor fi fonduri. Acum, la cămin, un student plăteşte în jur de 100-150 de lei pe lună, dacă universitatea nu va avea bani pentru subvenţii, care sunt de 50%, asta înseamnă că suma plătită la cămin se poate dubla”, a declarat pentru cotidianul.ro preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR), Ionuţ Poenaru.

De asemenea, acesta ne-a spus că şi protestul studenţilor, de la mijlocul lunii martie, din faţa Ministerului Educaţiei nu a avut nici un rezultat cu privire la scăderea burselor de merit şi a numărului de tabere acordate studenţiilor cu medii mari. Cu toate că ministrul Educaţiei i-a asigurat că nu s-a schimbat nici o sumă şi că dispun de acelaşi fond, Poenaru a menţionat că „nu a văzut nicăieri să scrie aşa, negru pe alb”.

Printre nemulţumirile studenţilor se numără şi lipsa reprezentanţilor studenţilor în comisiile de decizie, imposibilitatea de a-şi alege rectorul sau decanul, deoarece acesta va fi ales, prin actuala Lege a educaţiei, prin concurs, ştirbirea autonomiei facultaţilor, cât şi finanţarea de către minister a facultăţilor private.

Cât despre veşnica problemă a locurilor din cămine, preşedintele UNSR ne-a spus că a cerut ministerului un plan de investiţii pe 2010, plan de construcţii şi de modernizare a căminelor, dar nu a primit nici un răspuns. „În fiecare an ne confruntăm cu problema locurilor în cămin. şi nu doar că nu sunt locuri, dar multe dintre cămine arată foarte rău şi ar trebui modernizate”, ne-a explicat Poenaru.

În cazul în care prevederile studenţilor nu vor fi luate în calcul, aceştia au de gând, la începutul lunii iunie, să declanşeze proteste în toată ţara, cu 50.000 de studenţi, din 13 centre universitare.  

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.