Amy Winehouse, care în urmă cu câteva săptămâni le-a spus chirurgilor că noile ei implanturi cu silicon îi provoacă dureri, a căzut pe sâni şi a suferit câteva tăieturi pe frunte.
Ea le-a cerut gărzilor ei de corp să o transporte la aceeaşi clinică privată din Harley Street unde şi-a făcut operaţia de mărire a sânilor, în urmă cu şapte luni.
Medicii londonezi au constatat că artista avea câteva vânătăi la nivelul coastelor şi au decis să o interneze pe Amy pentru a o ţine sub supraveghere medicală în noaptea de duminică spre luni.
Rănile suferite de Amy Winehouse au fost descrise de medici ca fiind "nu foarte serioase", iar agentul de presă al artistei a declarat: "Ei chiar îi place această clinică şi ar putea rămâne acolo câteva zile".