Creşterea economiei naţionale în acest an ar putea fi negativă şi se va situa în intervalul 0,5 şi 1%, în condiţiile în care o serie de măsuri cu impact macroeconomic încă nu au fost aplicate, a declarat directorul de investiţii al Eureko Pensii Private, Radu Crăciun, citat de Mediafax. El a afirmat că în acest an "nu este realist să ne aşteptăm la o creşterea a consumului intern", pe fondul unui şomaj în creştere şi întârzierii reluării procesului de creditare. "România nu va raporta creştere în primul trimestru al acestui an şi mă aştept ca până la finele anului economia naţională să încheie pe minus, scăderea urmând să se situeze între 0,5% şi 1%, în condiţiile în care o serie de măsuri cu impact macroeconomic încă nu au fost aplicate", a spus Crăciun.
Referitor la reluarea creditării, Crăciun a estimat că acest lucru se va întâmpla abia în al treilea trimestru."Cei care au luat credite nu vor să se împrumute din nou. De fapt, populaţia încearcă să ramburseze cât mai rapid împrumuturile contractate anterior pentru a scăpa de povara ratelor. O posibila reluare a creditarii ar putea avea loc în al treilea trimestru al acestui an", a spus Crăciun.
În prognoza de creştere economică de 0,8% a economiei româneşti dată de FMI nu crede nici ministrul român de finanţe Sebastian Vlădescu."Sper ca noua prognoză a FMI să fie acoperită de realitate. Eu sunt încă prudent", a spus Vlădescu întrebat dacă Guvernul va fi de acord cu estimarea revizuită a FMI privind creştere economică în cadrul discuţiilor pentru a patra evaluare a acordului stand-by, care încep miercuri.
Declaraţia ministrului Finanţelor Publice lasă de înţeles atât că estimarea de creşetere economică ar putea fi ajustată şi mai mult în jos, cât şi că revizuirea bugetară implicită la nivelul veniturilor programate va fi mai amplă.
Economia s-a contractat anul trecut cu 7,1%, după ce în 2008 crescuse cu un procentaj identic.