În ce ţară anapoda am ajuns să trăim!

Despre rostul nostru ca oameni îşi mai aminteşte cineva? Pentru valorile pe care ar trebui să le preţuim şi să le promovăm mai are cineva timp? Rostul nostru primordial ca fiinţe raţionale este să dăm sens vieţii. Şi ce alegem noi? Hoţia, violenţa, crima. Spun asta după ce am asistat cu stupoare la două şedinţe […]

De cotidianul.ro - Autor

Despre rostul nostru ca oameni îşi mai aminteşte cineva? Pentru valorile pe care ar trebui să le preţuim şi să le promovăm mai are cineva timp? Rostul nostru primordial ca fiinţe raţionale este să dăm sens vieţii. Şi ce alegem noi? Hoţia, violenţa, crima. Spun asta după ce am asistat cu stupoare la două şedinţe […]

Despre rostul nostru ca oameni îşi mai aminteşte cineva? Pentru valorile pe care ar trebui să le preţuim şi să le promovăm mai are cineva timp?

Rostul nostru primordial ca fiinţe raţionale este să dăm sens vieţii. Şi ce alegem noi? Hoţia, violenţa, crima.

Spun asta după ce am asistat cu stupoare la două şedinţe ale Consiliului General la Primăria Capitalei, urmărind proiectul de înfiinţare a unei Poliţii Veterinare competente.

La prima şedinţă, consilierii PDL, care nu îşi făcuseră încă jocurile intereselor proprii, nu au catadicsit să vină deşi problemele bucureştenilor erau importante şi aveau nevoie de votul lor. La a doua au început două ore mai târziu după ce s-au comportat ca la grădiniţa de huligani la subiectul privind alegerea preşedintelui de consiliu. Luau pauză când doreau, vorbeau şi se batjocoreau între ei ca pe maidan la fotbal, de ascultat plângerile cetăţenilor pe care le citea secretarul… nici vorbă. La punctul 14 au luat din nou pauză şi… nu s-au mai întors pentru că urmau puncte la care nu ar mai fi avut majoritate şi afacerile în interes propriu ar fi suferit. Prin urmare, şedinţa s-a supendat. Restul proiectelor până la 57 nu au mai fost discutate. Ăştia sunt aleşii ţării.

O altă anomalie la aceeaşi primărie

Se urla acum promovându-se crima, promoter şef prefectul Capitalei, se urla că ONG-urile nu fac nimic, dar se dosesc scrisorile de intenţie ale ONG-urilor. De exemplu: Vier Pfoten a reînnoit a mia oara propunerea de sterilizare gratuită a tuturor câinilor fără stăpân din Bucureşti, cu o singură condiţie – să nu fie omorâţi câinii în care ei au investit şi investesc. GRATUIT. Credeţi că au primit un răspuns?

Care sunt interesele administraţiei actuale a câinilor fără stăpân din Bucureşti să nu sterilizeze gratuit şi rapid câinii străzii pentru a opri înmulţirea, aşa cum e normal? Administraţia îşi doreşte ca numărul câinilor pe străzi să crească. Dacă se rezolvă problema aşa cum ne dorim noi toţi, iubitori sau nu de civilizaţie, ea n-ar mai exista, n-ar mai primi bani de la bugetul statului. Din 1992 de când au primit prima propunere de sterilizare tergiversează lucrurile, promovând eutanasia, care s-a dovedit clar că nu e o soluţie. Refuză ajutorul, menţinând constant numărul câinilor pe stradă tocmai pentru a avea întotdeauna bani de la buget pentru buzunarele proprii.

În răstimp, amendamentele prefectului făcute publice, dar nefinalizate, se iau drept regulă şi se aplică, se omoară brutal fiinţe care nu fac altceva decât să mai aline suferinţa unui bătrân de la care statul fură, să aducă fericire pe chipul unui copil de la care statul fură, să înveselească ziua unui om cinstit care a muncit din greu şi de la care statul fură. Plătim taxa pentru că am ales aşa-zisul trai bun, dar cu ce suntem vinovaţi, noi cei 10 milioane de oameni sensibili şi civilizaţi, de trebuie să plătim taxa pe iubire? De ce trebuie să asistăm cum copiii noştri cresc învăţaţi de autorităţi la violenţă şi crimă? Sunt întrebări la care eu nu am răspuns.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.