Scandalul uriaş generat de imensa fraudă din Camera Deputaţilor de la votul pentru Legea pensiilor din noaptea de 15 septembrie nu reprezintă decât vârful aisbergului neregulilor din Parlamentul României în regimul Băsescu-Boc.
În cei 18 ani de când urmăresc zilnic lucrările Camerei Deputaţilor nu am asistat la monstruozităţi de genul celor întâmplate pe 15 septembrie 2010. Şi mărturie stă colecţia ziarului Cotidianul: am văzut multe şi am taxat multe din evenimentele negative din această Cameră a Legislativului. Am fost martor la violenţele, tropăiturile şi jignirile aduse opoziţiei de către majoritatea formată din „patrulaterul roşu” – PDSR, PUNR, PRM, PSM, din perioada 1992-1996. Am asistat la maşina infernală de vot a majorităţii PSD din 2001-2004, care nu admitea nici un amendament al unei opoziţii extrem de firave compuse din PNL şi PD. Am asistat la multe. Niciodată, din 1993 şi până în 2010, nu am asistat însă la fraudarea grosolană a unui vot la o lege. Nu comentez importanţa uriaşă a legii în cauză, fraudă se cheamă şi când furi o sută de lei, şi când furi milioane.
Din păcate, a fost din nou nevoie ca presa să apese pe acceleraţie, pentru ca Opoziţia (nu şi Parchetul General, cum ar fi fost normal, pentru că pe 15 septembrie a existat un concurs de infracţiuni) să îşi intre serios în rol. Este adevărat (şi regretabil), nu întreaga presă a reacţionat la frauda grosolană din Cameră. (Poate că ora târzie – se ştie, cei mai mulţi acreditaţi la Cameră se întorc acasă cu autobuzul sau tramvaiul, poate că lipsa de fler a unor ziarişti care nu se aşteptau la evenimente majore, poate neprofesionalistul unor colegi cu ani mai puţini la activ, poate politica editorială a unor redacţii sunt cauzele absenţei relatărilor masive a celor întâmplate între orele 22.00 şi 23.40.)
Au fost însă suficiente relatările din cotidianul.ro, din ziarul Puterea şi devastatoarea emisiune „Punctul de Întâlnire” de duminică seara de la Antena 3 pentru ca gravul eveniment din Cameră să se rostogolească şi în restul mass-media, pentru ca Opoziţia să nu mai accepte abuzurile majorităţii şi pentru ca (în premieră) principalii actori implicaţi – preşedinta Camerei, Roberta Anastase, liderii deputaţilor PDL – să facă un pas înapoi şi să admită existenţa unor suspiciuni, iar în cele din urmă chiar să accepte să propună plenului refacerea votului la Legea pensiilor.
Ceea ce s-a întâmplat miercuri 15 septembrie în Cameră este extrem de grav. Accept şi cuvântul „crimă” pronunţat luni seara tot la Antena 3. Da, este un fel de crimă când soarta câtorva milioane de români este decisă prin fraudă, printr-o lege care conţine în plus şi elemente de neconstituţionalitate. Numai că această „crimă” nu este singulară. Nu este primul vot măsluit sub preşedinţia Robertei Anastase. Cu doar câteva zile înainte de „miercurea neagră”, mai precis pe 8 septembrie, s-a mai validat un vot fraudulos. Nu la o lege, ci la o hotărâre a Camerei. Şi a mai fost un vot extrem de dubios şi în primăvară. În ceea ce priveşte „banalele” încălcări ale regulamentului Camerei, acestea sunt la ordinea zilei. Iar abuzurile – să ne amintim doar de nevalidarea unui vot perfect valabil la desemnarea unui judecător pentru Curtea Constituţională – au devenit deja „cutumă”. De aceea spun că evenimentele din 15 septembrie reprezintă doar partea vizibilă a aisbergului.
Mă gândeam luni dimineaţă cum ar fi reacţionat la marea fraudă Emil Boc, dacă, prin absurd, s-ar fi aflat în postura dintre anii 2001 şi 2004, aceea de lider de facto al Opoziţiei. Cred că ar fi produs un cutremur în rândurile „criminalilor”. Şi tot luni mă gândeam dacă premierul Emil Boc va avea o reacţie faţă de cele întâmplate. Numai şi numai imaginile din înregistrările video erau suficiente pentru orice om de bun-simţ să recunoască lipsa clară a cvorumului. Şi premierul Emil Boc a avut chiar şi oportunitatea să se pronunţe, înaintea discursului său din Parlament, el asistând la un duel Putere-Opoziţie pe tema scandalului şi a fost şi martor la cererea PNL de demisie a Robertei Anastase şi a lui Sever Voinescu. Nu a făcut-o. Premierul a avut cu totul şi cu totul altă treabă. Să rererecitească discursul său din primăvară despre măsurile prin care guvernul combate criza. Adică „menţinerea cotei unice”, „programul prima casă”, „programul rabla”, „eliminarea pensiilor speciale”, „eliminarea pensiilor de lux” etc. şi, evident, critica cheltuielilor guvernului Tăriceanu. Deci nimic nou sub soare. Cât priveşte frauda, pentru cetăţeanul Emil Boc, pentru preşedintele de partid Emil Boc şi pentru premierul Emil Boc, ea nu a existat.
