Artă a secolului XX, fotografia a devenit în Spania una dintre modalităţile de expresie majore. Evoluţia ei, susţinută şi prin manifestări expoziţionale importante, de la fotografia-document la imaginea cu subtext filosofic, traversează toate direcţiile genului şi ale istoriei artelor viuzuale înregistrate pe plan internaţional în cea de a doua jumătate a secolului şi în zilele noastre. O interesantă expoziţie, „Itinerarii. Afinităţi. 10 fotografi spanioli”, reunind zece nume sonore ale acestei arte, este deschisă la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti.
Oameni şi arhitecturi
Selecţia oferă o imagine panoramică, de la fotografi născuţi la sfârşitul anilor ’40 şi începutul deceniului următor, continuatori, cei mai mulţi, ai fotografiei-document, dezvoltate în anii ’50 şi ’60 în jurul revistei „Alfa”, prin creatori ca Joan Colom, Francesc Catala-Roca, Xavier Mizerachs, Oriol Maspons sau Ramon Masats, la artişti născuţi între 1960 şi 1970, în ale căror lucrări preocuparea pentru meditaţie asupra trecerii timpului, a cursului istoriei şi a identităţii personale sau naţionale deţine locul principal.
Sărbătorile, tradiţiile şi ritualurile spaniole constituie subiectul central al pieselor Cristinei Garcia Rodero, aparţinând primului grup amintit. Înregistrarea lor devine comentariu documentar-artistic asupra evenimentelor, dar şi asupra unei spiritualităţi foarte speciale, ca în suava „Îngeraşii”, sau în aproape expresionista imagine cu procesiunea de cruci din Trinidad. Insulele Caraibelor, Haiti se alătură Spaniei în preocupările artistei, distinsă, în 1998, cu „Premiul Naţional pentru Fotografie”. Albumul său, „Spania ascunsă”, este declarat la „Întâlnirile Internaţionale de Fotografie de la Arles” cea mai bună carte de fotografie. Din aceeaşi familie fac parte imaginile semnate de Alberto Garcia-Alix, interesat de figurile reprezentative ale culturii ţării sale, într-o suită de portrete de mare sensibilitate şi putere expresivă, cum ar fi cel al actorului şi cântăreţului „Paco Clavel”, dar şi ale artistului flamenco „Camaron de la Isla”, actriţelor „Rossy de Palma”, „Ines Sastre” şi „Emma Suarez”, sau al designerului „Manuel Pina”.
Tonice sau dramatice, imaginile evocă uneori, la Cristobal Hara, constante ale vieţii spaniole, fie prin imaginile nu lipsite de pitoresc ale diferitelor oraşe, fie prin relaţiile om-câine, un fel de al doilea personaj principal al fotografiilor sale, fie prin ritmul susţinut dintr-o adevărată cavalcadă. Cadrajul aminteşte, în „San Esteban de Gormaz”, de exemplu, procedeele picturii metafizice, aşa cum lucrările unui artist, greu clasificabil, Chema Madoz, trimit către neoconceptualism sau suprarealism prin obeictele detaşate din context sau prinse într-o relaţie bizară, ca în cazul „Scării” rezemate de o oglindă. O poezie aparte, neliniştitoare se degajă din farfuriile, din „Calapod” sau „Colivia” goală ce ocupă centrul fotografiilor.
Considerat unul dintre cei mai originali fotografi spanioli contemporani, Angel Marcos, recunoscut pe plan internaţional pentru arta sa conceptuală cu elemente narative, în stil cinematografic, oferă o viziune personală asupra Cubei. Peisajele punctate de câte o prezenţă umană, ca în „Colonadă”, adunată în pata de roşu a veşmintelor unei femei, sunt puse sub semnul unor personaje istorice sau al evenimentelor ce au marcat istoria locului, cum ar fi Che Guevara sau lozinca „Venceremos!”. Revendicându-se de la viziunea cubistă, amintind de Duchamp sau Bacon, Javier Vallhonrat este interesat în peisajele sale de străfulgerarea luminii izbucnind din întuneric, ce aşterne o atmosferă suprarealistă peste „Casă standard”, de exemplu. Să amintim, din acelaşi grup de vârstă, pe Ouka Leele, cu fotografiile sale pictate, în stil postmodernist, care transformă locurile obişnuite în spaţii scenice şi poetizează lucrurile cele mai simple.
Specializat în fotografii de arhitectură şi design de interior, Ferran Freixa, care lucrează în modă, industrie şi publicitate, aduce în faţa privitorului manechine, pălării, cuţite, mănuşi, pantofi, scaune de bărbier, scene amintind de Art Deco. Hoteluri şi hanuri din Porto, Veneţia, Biel, San Sebastian Florenţa, mese de restaurant de la care lipsesc personajele induc o stare de aşteptare. Obiectele predomină, prezenţa umană rară devenind în unele imagini suport pentru contrastul alb-negru, ca în fotografiile din Maroc, sau accente ce ritmează spaţiul, ca în cele din Valencia sau Moscova, ce se pot încadra în direcţia europeană a documentaristului subiectiv.
Timpurile civilizaţiei
Mai poetice, privite uneori dintr-o perspectivă conceptuală sau pictorială, piesele semnate de cei mai tineri sunt emblematice pentru iconografia istoriei secolului al XX-lea, dar şi purtătoare ale unei reflecţii asupra devenirii istoriei iumanităţii, asupra trecerii timpului, asupra surselor civilizaţiei. Dacă distracţiile oraşului din seria „Domingos” a lui Xavier Ribas şi sărbătorile spaniole ale lui Farcia Rodero se revendică de la acelaşi preocupări identitare amintite deja, „Câmpurile de luptă” transformate în ferme ale perechii Maria Bleda şi Jose Maria Rosa se înscriu într-o amplă preocupare pentru scurgerea timpului şi efectele lui asupra existenţei umane, tot aşa cum preocupările pentru descoperirile arheologie de la Knossos, Kerkuane sau Bulla Regia încearcă să „portretizeze” civilizaţiile din jurul Mediteranei, sursă a istoriei şi culturii europene şi, mai ales, spaniole. Nu sunt fotografii documentare, ci propuneri adresate privitorului de a construi o poveste, o istorie, plecând de la imaginea care încearcă să prindă în spaţiul fotografiei, în peisajul captat de obiectiv, timpul şi memoria.
Pluralitatea de voci şi modalităţi de abordare fotografică din expoziţia „Itinerarii. Afinităţi. 10 fotografi spanioli” formează un şir inedit de reprezentări posibile, o demonstraţie a valenţelor fotografiei ca reprezentare construită, ca o componentă bine determinată a peisajului artistic contemporan.
