UDMR, trocul şi chiştocul

Cred că niciodată în perioada postdecembristă a României nu s-a mai consemnat un asemenea şantaj ordinar precum cel practicat acum de UDMR, după ce Curtea Constituţională a respins asumarea răspunderii guvernului Boc pe aşa-zisa Lege a educaţiei. Ultimatumul dat de UDMR – ori, într-o săptămână, Legea educaţiei în forma pe care o vrem noi, ori vă abandonăm şi imediat dispare coaliţia – nu face decât să ilustreze nivelul de disperare pe care-l are PDL-ul provocat de spaima de a pierde puterea. Este, de fapt, marea carte pe care o joacă UDMR, care, pe măsură ce a trecut timpul, după ce a intrat şi în această coaliţie, ca în mai toate cele de după 1989, şi-a dat seama repede ce hăţuri are în mână şi că trebuie să le manevreze cât mai bine, spre a profita cât mai mult. În vară a dat mai întâi un avertisment dur şi răspicat în cazul diminuării pensiilor cu 15%, aşa cum voia Băsescu şi, după el, Cabinetul de paie condus de Boc. Atunci, reprezentantul UDMR în Curtea Constituţională a votat împotriva proiectului puterii, dând două lovituri dintr-odată: în primul rând, a oferit satisfacţie electoratului maghiar şi, în al doilea rând, a demonstrat cât de vulnerabilă este coaliţia, în care, în realitate, Uniunea este adevărată forţă, cu care PDL nu se poate juca. Imediat, partidul lui Băsescu, care, alminteri, se dă cocoş în faţa tuturor celorlalte formaţiuni politice, fie ele parlamentare ori nu, a arătat că nu mişcă în front şi a acceptat cel mai ordinar troc posibil: Legea educaţiei. O lege pe care nicio altă coaliţie aflată până acum la putere nu o acceptase în forma dorită în mod expres de UDMR. Ea a intrat rapid în linie dreaptă, Guvernul şi-a asumat răspunderea ei în Parlament, chit că se afla în Comisia de învăţământ a Senatului spre a fi definitivată, în vederea votării sale în plenul camerei superioare a Parlamentului. Mai mult decât atât, exista un precedent în care, anul trecut, Curtea Constituţională se pronunţase într-un caz similar, dar pentru PDL acest lucru nu conta, atât era de mare trocul său cu UDMR. De fapt, după 1989, mai mereu, în guvernele din care a făcut parte, Uniunea a tot cerut o Lege a educaţiei care să nu conţină decât ce voia ea. S-a izbit mereu de refuzul celorlalţi parteneri de guvernare, care au fost, totuşi, pe propriile picioare şi nu au cedat. Nu acelaşi lucru se întâmplă acum cu PDL, care, în nici 10 luni, a acceptat ceea ce refuzaseră celelalte partide aflate la guvernare în aceşti ultimi 19 ani! Este adevărat, dintotdeauna, politica se bazează pe compromis şi s-a dezvoltat o adevărată artă a compromisului în negocierile pentru formare a unei coaliţii de guvernare. Lucrul este valabil oriunde în lumea democratică, în care mai multe partide decid să constituie un cabinet. Să amintim cazurile Italiei, Olandei, Portugaliei, Franţei, Belgiei, Germaniei etc.? Este un modus vivendi acceptat de toate părţile şi respectat cu sfinţenie în practică. Evident, exceptând România de azi, unde foamea şi setea PDL-ului după putere au compromis până şi compromisul şi au oferit UDMR toate pârghiile posibile pentru a jongla cu ele după bunul-plac. În ziua în care Curtea Constituţională declara neconstituţională asumarea răspunderii Guvernului pe aşa-zisa Lege a educaţiei, liderul UDMR, Marko Bela, a ieşit la pupitrul Cabinetului din Calea Victoriei (!?) pentru a susţine că respectivul gest al guvernului Boc a fost un act constituţional. În acest punct se impun două întrebări logice: de când o parte componentă a unei coaliţii la putere foloseşte microfonul Guvernului pentru a-şi expune opiniile pentru o anume chestiune? În al doilea rând, ce studii juridice de specialitate îl califică pe Marko Bela (absolvent de filologie, secţia maghiară-franceză, fost profesor până a intrat în politică) să susţină răspicat altceva decât Curtea Constituţională a României, instanţă supremă a acestei ţări? A făcut el, între timp, în mod secret un doctorat la Budapesta şi noi nu ştim? Întrebări retorice, dat fiind că, în guvernul Boc, vocea primă nu aparţine premierului, ci liderului UDMR, fără al cărui acord expres nu mişcă nimic. Asta pentru că, date fiind marile slăbiciuni ale PDL, ce tinde să devină un uriaş cu picioare de lut, iar UDMR conştientizează ca nimeni altcineva acest lucru, de la compromis s-a ajuns la troc, iar acesta se realizează cât ai fuma un chiştoc!