Lanţul spaniol de magazine Zara a retras miercuri de la vânzare o bluză de pijama pentru copii pe care era brodată o stea galbenă, în urma valului de polemici generat din cauza asemănării acelui detaliu vestimentar cu steaua impusă evreilor de către nazişti, conform paginii electronice a Mediafax.
Bluza în stil marinăresc, cu dungi albastre şi albe, pe care era brodată o stea galbenă cu şase colţuri, a fost disponibil doar câteva ore pe site-ul magazinului online al grupului Zara.
Unul dintre primii care au atras atenţia asupra acestei bluze este un oarecare Shulman, pe care gândul l-a dus la Holocaust atunci când a văzut imaginea. El a şi postat pe Twitter, după ce magazinul a retras bluza de pe site, o fotografie a acesteia.
Ce au răspuns reprezentanţii companiei
„Designul original se inspiră din insignele de şerif din westernurile americane, care sunt adeseori aurii şi au şase colţuri”, a precizat un purtător de cuvânt al lanţului spaniol citat de Mediafax.
„Designul original nu are nimic de-a face cu conotaţiile care i-au fost asociate”, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt, referindu-se la steaua galbenă pe care evreii trebuiau să o poarte în Germania şi în alte ţări ocupate de către nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi la ţinutele cu dungi verticale ale prizonierilor din lagărele de concentrare.