Lista problemelor la lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat miercuri că s-au constatat probleme

De (I.R.)
Lista problemelor la lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat miercuri că s-au constatat probleme

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat miercuri că s-au constatat probleme la lotul 3 al autostrăzii Sebeş – Turda, ceea ce a dus la suspendarea procesului de recepție la terminarea lucrărilor.

Potrivit unui comunicat al companiei, în urma unei inspecții s-au constatat o serie de neconformități, cele mai importante fiind:

  • au fost identificate numeroase zone cu deficiențe de planeitate și rugozitate. Pentru aceste zone raportul prezintă un calificativ INADMISIBIL;
  • nu s-a respectat Normativul 605, referitor la recoltarea de carote la o suprafata de 20.000 mp in vederea stabilirii grosimii straturilor rutiere;
  • nu au fost respectate prevederile Proiectului Tehnic privind calea pe pod;
  • pe anumite sectoare asigurarea scurgerii apelor prezintă neconformități;
  • există panouri de semnalizare de dimensiuni mari care sunt parțial obturate de parapete/panouri fonoabsorbante;
  • la structura de la km 45+600 există defecte la suprafața betoanelor;
  • sistemul ITS, echipamentul de cântărire în mișcare, înregistrează numerele de înmatriculare ale remorcilor, fără a fi înregistrat numărul de înmatriculare al capului tractor, așa cum a fost solicitat de Beneficiar;
  • nu a fost efectuată corespunzător semnalizarea in Spatiile de Serviicii. Aceasta trebuie completată cu două semne adiționale pentru autoturisme pentru fiecare Spațiu de Servicii, precum și marcaj de interzicere în zonele care separă parcările pentru autocare. De asemenea, se consideră a fi necesară completarea semnaliăarii orizontale din cadrul Spațiilor de Servicii cu săgeți de orientare a participanților la trafic;
  • este necesară completarea semnalizării cu marcaj de interzicere la intersecția dintre bretele, așa cum este specificat în cadrul Raportului de Audit de Siguranță;
  • nu au fost respectate avizele CTE Siguranța Circulației privind obligativitatea Antreprenorului de a realiza iluminatul cu tehnologie LED;
  • se impune verificarea de către Proiectant și Inginer a proiectului tehnic pentru bazinele de retenție și prezentarea calculelor de dimensionare, având în vedere nivelul apelor din acestea;
  • trebuie asigurată semnalizarea rutieră pentru devierea traficului la nodurile rutiere Unirea și Aiud, conform reglementărilor în vigoare

„În urma constatărilor făcute, comisia de recepţie a decis suspendarea procesului de recepţie la terminarea lucrărilor, stabilind, împreună cu executantul, un termen de remediere de 90 zile. În funcție de condițiile meteorologice acest termen poate fi prelungit la cererea Antreprenorului.

Precizăm că CNAIR SA a transmis Antreprenorului raportul cu neconformitățile pentru remedierea acestora în vederea recepționării la terminarea lucrărilor și a punerii în circulație a acestui sector de autostradă”, se mai arată în comunicat.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Este minunat ! O multime de greseli ! Da’ ma intreb si eu ca orisice contribuabil roman ,cum se face ca nimeni nu a constatat aceste erori la momentul producerii lor , ci numai la final ? Pai , cum a supravegheat cei in drept , platiti din buzunarele noastre , daca proiectul este corect , daca lucrarile se fac dupa (ma rog ) , dupa proiect , etc .? Da’ cum sa nu te duca gandul la doua aspecte : incompetenta si spagi la greu ? In final stim cu totii ce se va intampla : nimeni nu este vinovat , nimeni nu raspunde ! Se vor gasi , ca deobicei 1000 de motive , constatate de „mari ” Experti ! Cine plateste ? Tot noi amaresteni ! Vivat hotia , jaful si incompetenta ! Puscarie fac doar cei ce fura 1 kg. de fier vechi , sau un stiulete de porumb !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.