Țările care vor livra arme Ucrainei

Consilierul președintelui ucrainean Petro Poroșenko, Iuri Luțenko, a nominalizat țările care vor livra Ucrainei arme și vor trimite aici consilieri militari…

Țările care vor livra arme Ucrainei

Consilierul președintelui ucrainean Petro Poroșenko, Iuri Luțenko, a nominalizat țările care vor livra Ucrainei arme și vor trimite aici consilieri militari…

Consilierul președintelui ucrainean Petro Poroșenko, Iuri Luțenko, a nominalizat țările care vor livra Ucrainei arme și vor trimite aici consilieri militari. Potrivit lui Luțenko, este vorba despre SUA, Franța, Italia, Polonia și Norvegia, informează RIA Novosti, citată de Agerpres.

Într-o postare pe Facebook, Iuri Luțenko anunță că în timpul summitului NATO care s-a desfășurat în Țara Galilor, s-a convenit asupra livrării de arme moderne din mai multe țări membre ale Alianței către Ucraina.

„În timpul summitului NATO s-a convenit asupra trimiterii de consilieri militari din Occident și asupra livrării de arme moderne din SUA, Franța, Italia, Polonia și Norvegia”, a notat Luțenko.

Anterior, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat că Alianța Nord-Atlantică va adopta o declarație privind oferirea de ajutor militar și tehnic pentru Kiev. Ulterior, într-un interviu acordat postului de televiziune britanic BBC, Poroșenko a confirmat că unele țări i-au promis Ucrainei arme de înaltă precizie, însă a refuzat să nominalizeze vreo țară.

La rândul său, șeful Comisiei pentru afaceri externe din cadrul Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Aleksei Pușkov, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu intenția țărilor NATO de a susține cu arme Ucraina. Potrivit lui Pușkov, trebuie să fie precizat motivul pentru care vor fi trimise aceste arme și împotriva cui vor fi folosite acestea.

România nu se află pe lista țările care vor furniza arme Ucrainei, deși Traian Băsescu a pledat pentru un asemenea sprijin din partea statelor NATO la sfârșitul lunii trecute, în cadrul unei întâlniri cu ambasadorii români. Băsescu a anunțat vineri ca România nu va furniza armament letal Ucrainei. Întrebat la finalul summitului NATO, dacă România s-a angajat să furnizeze armament letal Ucrainei, Traian Băsescu a răspuns: „Astfel de discuții au fost bilaterale, și dacă s-ar fi angajat România, nu v-ar fi spus, dar nu s-a angajat, stați liniștit”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.