Donald Tusk, președintele Consiliului European, a declarat marţi că britanicii ar fi bineveniţi să rămână în Uniunea Europeană, pe fondul reînceperii disputei britanice pe marginea apartenenței la UE și al răcirii relației dintre Londra și președintele Donald Trump. „Dacă Guvernul Marii Britanii îşi va păstra poziţia de a părăsi UE, Brexit va deveni o realitate, cu toate consecinţele sale negative, în luna martie a anului următor. Asta doar dacă nu va exista vreo schimbare în inima prietenilor britanici“, a declarat Tusk. „Noi, cei de pe continent, nu ne-am schimbat părerea. Inimile noastre sunt încă deschise pentru voi“, a mai spus Tusk.
Problemele guvernului de la Londra se înmulțesc. Președintele Donald Trump și-a anulat vizita în Marea Britanie, anunțată pentru luna februarie, pentru inaugurarea noii ambasade SUA, semnalând că încheierea unui parteneriat economic bilateral, esențial pentru a compensa ieșirea Regatului Unit din piața unică europeană, nu se va produce prea curând. Relațiile dintre Londra și Washington au suferit în ultimele luni: Trump a publicat pe Twitter clipuri islamofobe postate de un lider al extremei dreapta din Marea Britanie, iar apoi a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului, intrând în contradicție cu Londra. Ultimele sondaje arată că 72% din britanici îl consideră pe Trump o amenințare la adresa stabilității mondiale. Printre ei sunt și multi dintre alegătorii conservatorilor aflați la putere, care acum se află în fața unei dileme: să continue apropierea de SUA lui Trump sau să stea în expectativă, cu toate riscurile pe care le implică un Brexit fără sprijinul economic al SUA. „Relația istorică dintre cele două țări se bazează pe principii prea prețioase pentru a fi sacrificate pe altarul narcisismului colosal al lui Trump“, scrie The Guardian.
La cat de perfizi sunt, se vor da si cu europenii si cu americanii.
He, he, he! Salut Ilie, mi-era dor de comentariile tale.